Energie

Electrica a revocat din funcţie directorul executiv coordonator al direcţiei de HR

Electrica a revocat din funcţie directorul executiv...

Autor: Cristina Bellu

05.10.2016, 10:27 1116

Compania de distribuţie şi furnizare a energiei Electrica (simbol bursier EL) a revocat-o pe Gabriela Marin din funcţia de director executiv coordonator al direcţiei de HR, potrivit unui comunicat al companiei apărut pe pagina Bursei de Valori Bucureşti.

Gabriela Marin are o experienţă de peste 19 ani în domeniul resurselor umane. Înainte de a fi numită la Electrica, ea a ocupat funcţia de Head of Recruitment & Development şi HR Business Partner în cadrul BCR, poziţie pe care a ocupat-o timp de 9 luni. Din 2011 până în 2014 a a fost HR Director la Uniqa Asigurări, iar din 2007 până în 2011 a ocupat funcţia de senior HR Manager la OMV Petrom.

Electrica este printre cei mai mari emitenţi de la BVB, cu 4,5 miliarde de lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 49% de către statul român. Din vara anului 2014 este listată pe Bursa de Valori din Bucureşti şi pe Bursa din Londra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO