Energie

Mai este loc de extindere. România are o reţea de 2.100 de benzinării, de 10 ori mai puţine faţă de Italia, ţara cu cele mai multe staţii, şi de trei ori mai puţine decât Polonia

O benzinărie din România ar alimenta circa 2.700 de vehicule

O benzinărie din România ar alimenta circa 2.700 de vehicule

Autor: Alina-Elena Vasiliu

16.08.2017, 22:05 1239

România se află pe locul 15 în Europa după numărul de benzinării, iar, raportat la parcul auto existent, o staţie din România deserveşte în jur de 2.700 de maşini.

România se situează pe locul al 15-lea în rândul ţărilor din Uniunea Euro­peană ca număr al ben­zinăriilor, cu un total de 2.100 de unităţi, după cum arată o statistică realizată de Fuels Europe, or­ga­nizaţie din care fac parte 43 de com­panii petroliere europene.

Studiul are la bază datele colectate de la Asociaţiile Naţionale din In­dus­tria Petrolieră aferente anului 2016.

Potrivit datelor ACEA (Asociaţia Europeană a Producătorilor de Automobile), România avea în 2014 – cel mai recent an pentru care instituţia a publicat date – 5,7 milioane de vehicule în parcul auto. Astfel, con­siderând că valoarea s-a menţinut la un nivel apropiat şi anul trecut, în­seamnă că o ben­zinărie din Ro­mânia ar alimenta circa 2.700 de ve­hicule.

În ţări precum Grecia, Cehia, Portugalia, Suedia şi Austria, numărul de vehicule aferente unei singure staţii este mai mic, în condiţiile în care parcul auto are valori similare, însă numărul de benzinării este mai ridicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO