Energie

Misterioasele afaceri cu energie: Trei oameni au făcut 135 mil. euro. O firmă conectată la curent ieftin a făcut de 4 ori mai mulţi bani decât Hidroelectrica

Misterioasele afaceri cu energie: Trei oameni au făcut 135 mil. euro, iar o companie conectată direct la curentul ieftin a câştigat de 4 ori mai mulţi bani decât Hidroelectrica

Autor: Roxana Petrescu

07.07.2012, 09:18 3098

Cel mai valoros activ al statului, Hidroelectrica, este în insolvenţă, dar cei care-i cumpără energia la preţuri sub piaţă au scos de peste 4 ori mai mulţi bani decât a făcut gigantul controlat de Ministerul Economiei. Mai departe, companii care au ajuns să exporte cantităţi importante de energie produse tot de firme locale şi-au dublat afacerile într-un an, ajungând ca numai cu 3 oameni să ruleze 135 de milioane de euro. Ingredientul este acelaşi în mai toate cazurile: energia produsă de stat este vândută sub preţul pieţei către firme cu câţiva angajaţi care marchează profiturile şi ajung la sute de milioane de euro.

La fel ca şi în 2010, topul celor mai mari companii private de comerţ cu electricitate este condus de Tinmar-Ind, firmă controlată de Augustin Oancea, un om de afaceri din Câmpina foarte discret. Potrivit datelor transmise de Registrul Comerţului, societatea a ajuns anul trecut la afaceri de 331,7 milioane de euro (1,4 miliarde de lei), aproape duble comparativ cu cele înregistrate în 2010, în timp ce profitul net s-a menţinut la un nivel comparabil, de 5,1 milioane de euro (21,5 milioane de lei). Toate acestea au fost realizate cu numai 52 de angajaţi. Tinmar-Ind a intrat pe segmentul comerţului cu energie electrică la începutul anului 2007, în anul respectiv compania având afaceri de circa 30 de milioane de euro. În comparaţie cu alte afaceri private de comerţ cu energie, a căror creştere accelerată s-a bazat pe contractele directe cu Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România, Tinmar nu are priza cuplată direct la producătorul de stat, cumpărând cantităţi semnificative de energie de pe bursa OPCOM sau de pe alte platforme de tranzacţionare.

Printre sursele de la care se alimentează Tinmar se numără Complexurile Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, Electrocentrale Galaţi, dar şi Nuclearelectrica. De altfel, cu rezultatele obţinute anul trecut, Tinmar Ind a depăşit afacerile raportate de unii dintre cei mari producători de energie din România, aşa cum este cazul CEN Craiova sau CEN Rovinari. Potrivit celor mai recente declaraţii ale reprezentanţilor companiei, ascensiunea afacerilor s-a bazat pe o creştere a volumelor de electricitate comercializate de la 0,9 TWh de energie în 2010 la 1,4 TWh. Totodată, numărul de clienţi ai companiei a crescut de la 80 de firme până la 150 de firme. Potrivit unor informaţii publicate de Transelectrica, printre companiile alimentate de Tinmar-Ind se numără firme precum şantierul Naval Brăila sau Donau Chem.

Profit de 4 ori mai mare decât cel al Hidroelectrica

Pe locul doi al clasamentului celor mai mari firme private de comerţ cu energie se află Alpiq RomEnergie, fostul EHOL Distribution, o companie controlată de elveţienii de la Alpiq, dar în spatele căreia s-ar afla potrivit unor surse din piaţă omul de afaceri Bogdan Buzăianu, artizanul afacerii Energy Holding, poate una dintre cele mai cunoscute business-uri cu energie din România. Alpiq RomEnergie este unul dintre cei mai mari cumpărători de energie hidro, anul trecut compania achiziţionând 1,57 TWh de energie pentru care a plătit către Hidroelectrica 204,3 milioane de lei (circa 48 de milioane de euro).

Astfel, Alpiq RomEnergie a luat energie hidro cu numai 130 de lei pe MWh, în contextul în care anul trecut preţul energiei pe piaţa spot a bursei de electricitate a fost de 221 de lei pe MWh, în timp ce contractele bilaterale s-au încheiat la circa 162 de lei pe MWh. În acest context, afacerile Alpiq RomEnergie au ajuns la 169,1 milioane de euro anul trecut, cu 19% mai mari faţă de cele din 2010, profitul companiei fiind de 6,2 mil. euro.

Între timp, Hidroelectrica, firma de la care Alpiq RomEnergie îşi cumpără electricitatea, a terminat anul 2011 cu un profit de numai 1,4 milioane de euro şi a intrat pe 20 iunie 2012 în insolvenţă.

Potrivit celor mai recente informaţii, luna aceasta toţi posesorii de contracte directe ai Hidroelectrica vor intra la negocieri, iar în cazul în care statul nu va obţine rezultatul dorit, aceste înţelegeri, prin care compania de stat a pierdut peste 1,5 miliarde de euro în ultimii zece ani, ar putea fi denunţate.

Citiţi mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO