Energie

Oil Terminal, afaceri de 120 mil.lei şi profit net de 11,5 mil.lei la nouă luni

Oil Terminal, afaceri de 120 mil.lei şi profit net de...

Autor: Roxana Rosu

13.11.2017, 10:03 227

Oil Terminal a înregistrat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 120 milioane lei, în creştere cu 3,5%, generată de creşterea cu 2,9% a veniturilor din servicii prestate, şi un profit net de 11,5 milioane lei, în scădere cu 25%, potrivit raportului financiar al companiei.

Profitul operaţional s-a redus în acest inteval cu 33%, la 13,3 milioane lei, iar EBIDTA cu 54%, la 12,1 milioane lei.

Veniturile totale ale companiei au urcat cu 3%, la 121 milioane lei.

Oil Terminal are o capitalizare de 93 milioane lei pe Bursă, o acţiune a companiei fiind tranzacţionată luni dimineaţă la 0,16 lei, în creştere cu 0,93%. Oil Terminal (OIL), companie la care statul este acţionar majoritar, a adus în primele şase luni cu tot cu dividende un randament de 69%. 

Compania este deţinut în proporţie de 59,62% de către statul român prin intermediul Ministerului Energiei, în vreme ce Sebastian Valentin Dumitrescu are o partici­paţie de 13,10%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital bucureşteană.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO