Energie

Ovidiu Agliceru, Hidroelectrica: Vom investi 300 milioane de euro în retehnologizarea hidrocentralelor

Ovidiu Agliceru, director general al Hidroelectrica

Ovidiu Agliceru, director general al Hidroelectrica

Autor: Roana Rotaru

21.02.2017, 11:51 668

Ovidiu Agliceru, directorul general al Hidroelectrica spune că luna ianuarie a fost o luna grea pentru companie în contextul in care debitul Dunării a scăzut la o medie de 2.000 de metri cubi pe secundă, ceea ce i-a forţat să pornească sute de agregate simultan pentru a face faţă cererii pieţei, pentru a nu plăti penalizări.

”Luna ianuarie a fost o lună grea pentru Hidroelectrica pentru că în luna ianuarie în mod excepţional Hidroelecrica a fost apelată pe piaţa de echilibrare în tranşe ce depăşeau 2000 megawaţi. Într-un interval de o ora până la o sută de agregate trebuiau să pornească simultan. Şi au pornit. Ce ar fi insemnat un refuz al unui hidroagregat? Ar fi însemnat penalizări, dar niciun minut, nicio comandă nu am avut întârziere”, a spus Ovidiu Agliceru prezent la ZF Power Summit 2017.

Alte declaraţii făcute de Ovidiu Agliceru, director general al Hidroelectrica în cadrul ZF Power Summit 2017:

Dacă nu răspundeam comenzilor, Hidroelecrica ar fi pierdut cu toate că preţurile erau mari pentru că penalizările sunt foarte mari pe piaţă.

Hidroelectrica ştie ce face cu bani. Când a ieşit din insolvenţă a avut un program de organizare ce a presupus continuarea investiţiilor în dezoltare. Vom investi 300 mil. euro în retehonologizarea hidrocentralelor.

Hidroelectrica, în următorii 5 ani îşi continuă programul de modernizare a hidrocentralelor cu o vechime mai mare de 30 ani, o investiţie de peste 250 mil. de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO