Petrom şi Exxon caută o nouă pungă de hidrocarburi după ce în 2012 au dat de gaze naturale de 15 mld. euro

28 oct 2014 Autor: Roxana Petrescu

Petrom şi ExxonMobil, companiile cu cel mai avansat program de explorare în zona de mare adâncime a Mării Negre, fac un nou foraj de explorare după descoperirea făcută în 2012. Acest lucru înseamnă că după radiografiile pe care cele două companii petroliere le-au făcut adâncurilor Mării Negre există mai multe zone cu potenţial de hidrocarburi.

„Zona Mării Negre are un rol central în strategia noastră şi alocăm resurse tehnice şi financiare semnificative pentru proiectele offshore. Suntem încurajaţi de rezultatele bune obţinute până acum, în ape de mică şi mare adâncime. Cu toate acestea, mare parte a activităţii din zona de mare adâncime a Mării Negre este o activitate de pionierat, în zone neexplorate până acum, care implică investiţii cu un grad ridicat de risc, necesitând astfel un mediu investiţional stabil“, spune Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de explorare şi producţie.

Declaraţiile reprezentantului Petrom vin în contextul în care de anul viitor România ar trebui să aibă un nou regim de redevenţe.

 

Cum a început totul

Explorarea zonei de mare adâncime a Mării Negre a început în vara anului 2009 după ce la finalul anului 2008 Petrom şi ExxonMobil au semnat un parteneriat în acest sens. La începutul lui 2012, cele două companii anunţă că au identificat o acumulare de gaze de 42-84 de miliarde de metri cubi în perimetrul Neptun ca urmare a primei sonde făcute la mare adâncime offshore în istoria României, Domino - 1. Dacă se ia nivelul maxim al intervalului şi un grad de recuperare de 70%, această pungă de gaze ar putea acoperi de una singură consumul de gaze al României timp de cinci ani de zile şi ar avea o valoare de 15 miliarde de euro.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.10.2014

 
Cuvinte cheie:
petrom
, exxon mobil
, cautare
, gaze naturale
, explorare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide