Producţia de petrol în Kazahstan a atins 66,466 milioane de tone în perioada ianuarie-noiembrie 2017, cu 11,6% mai mare decât în perioada similară din 2016, potrivit Ministerului Economiei Naţionale. În aceste condiţii, există planuri de a moderniza principalele trei rafinării ce operează în Kazahstan: Atîrau, Şîmkent şi Pavlodar. Planurile iniţiale vorbeau de modernizarea acestora în 2016, iar costurile aferente se ridică la 697 milioane dolari în cazul modernizării Pavlodar, 2,05 miliarde dolari în cazul reconstrucţiei Atîrau, respectiv 2,04 miliarde dolari pentru reconstrucţia şi modernizarea Şîmkent. Cea mai veche rafinărie din Kazahstan a împlinit recent 70 de ani, iar cea mai nouă - Şîmkent - aniversează 30 de ani de existenţă. Modernizarea rafinăriilor kazahe este un proces care implică nu doar investiţii semnificative, ci şi un termen lung de pregătire.
Producţie peste aşteptări
„În 2017 era plănuită o producţie internă de petrol de 81 de milioane de tone, dar de fapt proiecţiile arată 85,5 tone, schimbare datorată probabil proiectelor mari - Kaşagan, Tengiz şi Karachaganak“, a spus Kanat Bozumbaev, ministrul kazah al energiei. El a mai subliniat faptul că în 2017 principalii indicatori ai sectoarelor supervizate de minister sunt stabili şi arată o dinamică pozitivă. Ca exemplu, în perioada ianuarie-octombrie volumul producţiei de petrol s-a situat la 71,1 milioane de tone, ceea ce reprezintă o creştere de 11,4% faţă de perioada similară a anului trecut.
„Volumul producţiei de gaze a atins valoarea de 43,5 miliarde metri cubi, iar asta înseamnă o creştere de 15,6% faţă de anul trecut“, a declarat Bozumbaev. El a amintit că până la finalul anului reconstrucţia rafinăriilor Atyrau şi Pavlodar se va încheia. „Rezultatul acestor eforturi nu va fi doar o creştere a capacităţilor interne de rafinare şi producţie a produselor derivate, dar şi o creştere în ceea ce priveşte nivelul Euro-4 sau cel Euro-5.“
Interesele Kazahstanului în zona Mării Negre
Marea Neagră a devenit în ultimii 20 de ani principalul punct/nod de legătură a livrărilor de ţiţei sau gaze din Rusia, Kazahstan, Azerbaidjan sau Iran.
Dacă Iranul a avut de suferit din cauza embargoului impus şi ridicat în 2016, Rusia şi-a redus livrările ca parte a înţelegerii cu OPEC sau a reducerii prezenţei în regiune şi prin transferul livrărilor de ţiţei din Marea Neagră către Marea Baltică, cele două ţări deprinse în 1991 din fosta Uniune Sovietică (Kazahstan, Azerbaidjan) au continuat să îşi extindă activităţile şi prezenţa în regiunea Mării Negre.
Aceste direcţii au fost determinate şi de investiţiile realizate anterior pentru dezvoltarea amplelor perimetre de gaze şi ţiţei din bazinul Mării Caspice – Tengiz şi Kashagan în Kazahstan sau Shah Deniz şi Azeri-Chirag-Deepwater Gunashli în Azerbaidjan. Zăcămintele Kashagan şi ACG au intrat recent în exploatare, producţia medie actuală fiind de 55.000 de barili/zi pentru ACG şi de 180.000 barili/zi pentru Kashagan.
Cu o producţie anuală de circa 80 de milioane de tone de ţiţei, Kazahstanul este forţat prin creşterea producţiei în perimetrului Tengiz, dar şi darea în exploatare a perimetrului Kashagan să îşi consolideze rutele de export şi implicit, la un drum al tranzitului ţiţeiului către Europa.
Astfel, se observă că principala sa rută de transport al ţiţeiului către Marea Neagră a înregistrat în prima jumătate al acestui an o creştere semnificativă a volumului.
Prin conducta CPC (Caspian Consortium Pipeline) ce face legătura între zăcămintele din vestul Kazahstanului – Marea Caspică (Tengiz, Kashagan), Rusia şi portul de la Marea Neagră-Novorossiisk s-au înregistrat în perioada ianuarie-iunie o majorare cu circa 25% a cantităţilor de ţiţei, până la un nivel de 27,2 milioane de tone. Din această cantitate, peste 90% au provenit din Kazahstan (24,6 milioane de tone), iar restul din Rusia.
Cu o distanţă totală de circa 1.500 de kilometri, operatorul conductei şi-a propus în perioada următoare o majorare o capacităţii de transfer, prin construirea pe traseu de noi staţii de pompare a ţiţeiului.
