Proprietarul RAFO: Negociem repornirea rafinăriei cu potenţiali investitori, dar nu putem face publice proiectele până nu avem contractele semnate

4 sep 2015 Autor: Radu Bostan

Proprietarul RAFO Oneşti, omul de afaceri rus Iakov Goldovski, spune că încă discută cu potenţiali investitori ideea unei colaborări în vederea repornirii rafinăriei (închisă din 2008) pentru proiecte de mici dimensiuni, dar insistă că nu poate dezvălui planurile până când nu încheie un parteneriat ferm.

La începutul anului, Goldovski a mandatat conducerea RAFO să înceapă dezmembrarea acelor echipamente din RAFO care nu mai sunt esenţiale, în vederea redezvoltării platformei industriale din Oneşti. Între timp, proprietarul ar fi urmat să caute noi investitori. Au trecut şapte luni şi compania nu a anunţat niciun proiect, iar perspectivele sunt sumbre.

Mesajul primit de ZF de la purtătorul de cuvânt al Petrochemical Holding GmbH, vehicul de investiţii înregistrat în Austria şi controlat de Goldovski, vine în urma solicitării pentru comentarii pe marginea articolului "Aproape de capătul drumului. RAFO Oneşti nu a găsit niciun investitor ca să repornească activitatea după şapte ani" şi reprezintă o rară ieşire în presă a proprietarului RAFO.

"Este adevărat că societatea austriacă Petrochemical Holding GmbH, în calitate de acţionar majoritar al RAFO, explorează un număr de opţiuni privind repornirea rafinăriei într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor şi, în acest sens, negociază condiţiile cooperării cu potenţiali parteneri. Din cauza unor diferite condiţii economice, de piaţă şi politice în afara controlului nostru şi anumite elemente legate de faptul că rafinăria a stat în conservare mai mulţi ani, nu am reuşit încă, din păcate, să implementăm proiectele de investiţii şi să repornim producţia", arată răspunsul companiei, care nu menţionează nicăieri numele lui Goldovski.

"Cu toate acestea, credem în beneficiile economice ale proiectelor noastre cu participarea unor potenţiali investitori, însă le vom putea face publice numai după încheierea unor contracte cu partenerii şi cu condiţia acceptării acestora şi de către alţi acţionari ai RAFO", mai scriu reprezentanţii Petrochemical Holding, care deţine peste 96% din acţiunile RAFO. Firma de prospectare geologică Prospecţiuni Bucureşti şi două dintre cele cinci SIF-uri deţin mare parte din restul de 4%.

Conducerea de la Oneşti a rafinăriei a declarat anterior, pentru ZF, că are în vedere realizarea unor proiecte mici de producţie de carburant sau produse petrochimice, pentru care investiţia necesară ar fi de maximum 50 milioane de euro. Fondurile necesare repornirii întregului complex al rafinăriei s-ar fi ridicat la 330 milioane de euro, potrivit estimărilor conducerii.

"Credem că vom avea succes şi pe aceasta se bazează acţiunile noastre de a susţine cheltuielile curente ale RAFO în pofida limitărilor financiare din ultimii ani. Folosim fondurile proprii şi suntem hotărâţi să mergem înainte până obţinem o decizie finală în privinţa condiţiilor în care alţi investitori ar putea participa în aceste proiecte", conchide mesajul proprietarului RAFO.

 
 
Cuvinte cheie:
rafo
, investitori
, Iakov Goldovski
, radu bostan
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide