Energie

Războiul petrol - energie a început: Enel investeşte 300 mil. euro pentru 14.000 de staţii electrice în Italia, ţara cu cel mai mare număr de benzinării din UE. Soluţiile vor fi lansate şi în România

Cum arată staţiile electrice în care italienii de la Enel investesc 300 de milioane de euro

Cum arată staţiile electrice în care italienii de la Enel investesc 300 de milioane de euro

Autor: Roxana Petrescu

21.09.2018, 12:18 256

Italienii de la Enel, unul dintre cele mai mari grupuri de utilităţi la nivel european, a anunţat că va investi 300 de milioane de euro până în 2022 pentru a monta 14.000 de staţii electrice în Italia. În contextul în care acum în Italia funcţionează circa 20.500 de benzinării clasice, cel mai mare număr din UE, iniţiativa Enel marchează practic începutul „războiului” dintre mobilitatea electrică şi carburanţii convenţionali.

În lunile următoare, soluţiile de mobilitate electrică lansate acum în Italia, vor fi disponibile şi pe piaţa locală, au mai precizat reprezentanţii grupului. Spre exemplu, o staţie electrică pentru un consumator rezidenţial costă circa 1.000 de euro, preţ care include şi montarea.

“Avem acorduri semnate pentru mai bine de 4.300 de staţii electrică. Aceste înţelegeri ne permit să avem un ritm de instalare de 60-80 de unităţi pe săptămână. Până în acest moment, avem montate 680 de staţii electrice de încărcare”, au precizat reprezentanţii Enel.

Una dintre măsurile pe care Enel le-a luat în Italia a fost să încheie acorduri cu diferiţi parteneri prin care se obligă să monteze staţiile electrice, fără niciun cost suplimentar, dar în schimb primeşte acces la spaţiile de parcare timp de opt ani de zile.

"Soluţiile vor fi implementate şi pe piaţa din România sau Spania, acolo unde suntem prezenţi pe partea de distribuţie a energiei", a spus Francesco Starace, CEO-ul grupului Enel.

Grupul italian de utilităţi Enel a terminat primul semestru al anului cu venituri de 614 milioane de euro pentru operaţiunile din România, cu 11% mai mari faţă de anul trecut, după cum arată datele incluse în raportul semestrial al companiei. Enel este prezent în România pe piaţa dis­tribuţiei şi furnizării de energie electricăavând un portofoliu de peste 2,8 milioane de con­su­ma­tori, majori­tatea cas­nici. Acest portofoliu de clienţi este împărţit în trei regiuni, Muntenia Sud (Bucureşti), Banat şi Dobrogea. Veniturile se referă doar la acti­vi­tea de furnizare şi dis­tri­buţie a energiei în con­textul în care Enel este şi unul dintre cei mai mari jucă­tori din piaţa energiei regenerabile din România cu un portofoliu de active de 534 MW, din care 489 MW în parcuri eoliene şi 36 MW în proiecte solare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO