Energie

Rompetrol, tot mai aproape de braţele chinezilor. Negocierile continuă în ceea ce ar putea fi tranzacţia anului 2016

Rompetrol Rafi­nare, compania care administrează rafi­năria Petromidia, a terminat anul trecut cu un profit net de 84,2 mil. lei (circa 19 mil. euro)

Rompetrol Rafi­nare, compania care administrează rafi­năria Petromidia, a terminat anul trecut cu un profit net de 84,2 mil. lei (circa 19 mil. euro)

Autor: Roxana Petrescu

01.04.2016, 00:08 1523

Kazahii şi chinezii sunt tot mai aproape de atingerea unui acord în ceea ce ar putea deveni tranzacţia anului 2016, la mijloc fiind  cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, singura cu o poziţie strategică la Marea Neagră. Potrivit informaţiilor disponibile, valoarea tranzacţiei ar putea depăşi 500 de milioane de dolari.

„De ceva timp in­formaţiile sunt că cele două părţi sunt pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte încheierea unui acord. Ma­nagerii de aici au avut discuţii repetate cu partea chineză, aşa că semnale sunt“, spun surse din piaţă.

„Sunt puţine dubii în ceea ce priveşte realizarea acestei tranzaţii, mai ales ţinând cont de situaţia Ka­zahsta­nului, dar rămâne de văzut când se va ajunge la acordul final dintre cele două părţi“, mai spun alţi oameni din do­meniu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO