În nord, Germania vrea să fie un centru european de distribuţie de energie cu ajutorul gazelor ruseşti. Ucraina este deja un astfel de centru, dar statutul îi este ameninţat de interesele Germaniei şi manevrele de ocolire ale Rusiei.
Polonia se visează un distribuitor european al gazelor americane, însă şi ei îi stau în cale interesele germane.
La sud, Bulgaria face eforturi pentru a deveni o verigă importantă în infrastructura de transport al gazelor ruseşti, iar Ungaria a pus ochii pe gazele româneşti pentru a deveni, de asemena, un centru european de distribuţie a combustibilului, însă pentru aceasta trebuie să faulteze Austria şi România.
Toate aceste ambiţii se învârt în jurul unor gazoducte. Iar din cauza acestor ambiţii, în Europa a izbucnit un război al gazoductelor.
Pe 12 iunie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, preşedintele azer Ilham Aliyev, omologul sârb Aleksandar Vucic, cel ucrainean Petro Poroşenko şi preşedintele Ciprului turcesc Mustafa Akinci s-au întâlnit în Turcia pentru a participa la ceremonia de inaugurare a gazoductului Trans Anatolian Pipeline (TANAP), o conductă de 1.850 de kilometri care începe la graniţele de est ale Turciei şi transportă gaze azere până la graniţa cu Grecia a Turciei.
De acolo, conducta ar urma să fie legată la reţeaua UE în Grecia şi Italia. TANAP face parte din Southern Gas Corridor, un proiect încurajat atât de UE, cât şi de SUA pentru că ar reduce dependenţa Europei de gazele ruseşti. Legătura cu Italia s-ar face prin Trans Adriatic Pipeline (TAP), gazoduct încă neconstruit.
Însă viitorul TAP a devenit incert de când la guvernare în Italia au venit două partide antisistem şi populiste - Mişcarea 5 Stele şi Liga Nordului. Acestea se opun, din diferite motive, rutei actuale a TAP. Noul guvern italian n-a făcut niciun secret din faptul că vrea legături mai strânse cu Rusia. După finalizarea TAP, gazele azere ar ajunge în Europa în 2020.
Prin Turcia vor trece şi gazele ruseşti destinate Europei. Rusia construieşte prin Marea Neagră până pe ţărmul turcesc TurkStream un gazoduct cu două conducte, probabil una destinată pieţei turce şi cealaltă pieţei europene. TurkStream înlocuieşte gazoductul defunct SouthStream, care ar fi trebuit să aducă gaze ruseşti în UE pe sub Marea Neagră şi apoi prin Bulgaria şi la care preşedintele rus Vladimir Putin a renunţat, după cum a explicat el, din cauza piedicilor puse de UE. Gokhan Yardim, fost CEO al BOTA, compania naţională de infrastructură pentru petrol şi gaze a Turciei, apreciază într-un interviu pentru New Europe că o parte din gazele ajunse în Turcia se vor îndrepta spre Grecia, iar alta spre Bulgaria. Între Turcia şi Grecia există o conductă de interconectare care poate fi folosită de ruşi, dar capacitatea de transport este redusă. De asemenea, spune Yardim, ruşii analizează posibilitatea învierii ITGI, un proiect de interconectare Turcia-Grecia-Italia (conducta Poseidon) îngheţat după ce a pierdut cursa pentru gazele azere în favoarea TAP - conducta pe care n-o mai vrea guvernul de la Roma. TurkStream ajută Rusia să ocolească reţeaua de conducte a Ucrainei.
Tot de un gazoduct mort, South Stream (sau mai degrabă de o variantă actualizată a acestuia), a început să se agaţe Bulgaria. Sofia a lansat pe 27 iunie o licitaţie pentru o conductă de legătură cu Turcia în ceea ce este perceput ca fiind o încercare de a convinge Rusia să extindă a doua parte a TurkStream până la graniţele Bulgariei în loc de graniţele Greciei, notează Euractiv. Pentru aceste planuri, Sofia a lansat o campanie diplomatică cu Moscova şi Ankara. De asemenea, Bulgaria a captat interesul pieţei pentru o conductă de 1,4 miliarde de euro care să transporte în special gaze ruseşti pe teritorul său spre Europa Centrală şi de Est.
Compania de stat Bulgartransgaz a anunţat că mai multe firme şi-au exprimat interesul pentru proiect, iar surse apropiate situaţiei au spus că Gazprom ar fi interesat să folosească cea mai mare parte a capacităţii de transport a conductei. Sofia are, de asemenea, un plan de a construi ceea ce este cunoscut ca Balkan Gas Hub (Centrul de Gaze Balcani) în portul Varna. Proiectul, sprijinit timid de Comisia Europeană, ar asigura ca gazele ruseşti care intra în UE să aibă concurenţă din cel puţin două alte surse, cum ar fi gazele azere şi gaze naturale lichefiate care ar veni din Grecia. Însă oficiali UE se tem că Sofia ar putea opta să livreze gaze în Europa pentru a percepe tarife de tranzit în loc să le lase să fie tranzacţionate în noul centru de gaze, ceea ce ar face ca Bulgaria să devină dependentă aproape 100% de Gazprom. Sofia lasă impresia că vrea să-şi reducă această dependenţă. Ministrul energiei Temenuzhka Petkova a declarat în februarie că Bulgaria este interesată să cumpere gaze din două surse israeliene, Tamar şi Leviathan. Decizia finală depinde de finalizarea Interconectorului Grecia-Bulgaria (IGB), o conductă de 220 de milioane de euro şi 182 de kilometri între Komotini şi Stara Zagora. Bulgaria şi Grecia au convenit recent să înceapă construirea IGB anul acesta. Bulgaria are deja un interconector de gaze cu România, construit după multe amânări.
În România, în largul Mării Negre, în ultimii ani au fost descoperite rezerve mari de gaze naturale suficiente pentru a acoperi necesarul de energie al României timp de decenii şi chiar pentru a transforma ţara într-un exportator de energie. De asemenea, aceste gaze pot reduce dependenţa regiunii de gazele ruseşti şi, după cum scrie Deutsche Welle, Ungaria dă impresia că vrea să joace un rol central aici.
Gazele din Marea Neagră ar trebui să ajungă în Europa centrală prin gazoductul BRUA (de la Bulgaria, România, Ungaria şi Austria). Proiectul este sprijinit financiar de UE şi BERD şi ar urma să devină operaţional anul viitor. Însă în prezent România şi Ungaria sunt prinse într-o dispută legală privind drepturile pentru gazele offshore ale României şi volumul de combustibil care va fi livrat Ungariei prin BRUA. Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto susţinea recent că România, pentru că nu se grăbeşte, pune în pericol independenţa energetică a întregii regiuni. Aceasta după ce în februarie premierul maghiar Viktor Orban a declarat că „monopolul gazelor ruseşti va înceta deoarece vom primi mai mult de jumătate din gaze din alte surse, în acest caz România“. Acest discurs este probabil o încercare a premierului maghiar de a şterge imaginea de om al Moscovei, aşa cum mulţi analişti cred că este. În urmă cu un an, guvernul lui Orban a decis să oprească construirea secţiuni BRUA care duce la centrul de distribuţie a gazelor Baumgarten din Austria. Budapesta îşi justifică decizia prin faptul că actualul conector cu Slovenia este suficient pentru transport. Gazele româneşti pot fi folosite de Ungaria ca atuuri în negocierile cu Moscova pentru preţuri sau proiecte noi. Operaţiunile din Marea Neagră sunt desfăşurate de companii occidentale ca Exxon şi OMV din Austria.
Mai la nord, Polonia are şansa de a deveni independentă de gazele ruseşti şi de a se transforma într-un centru de distribuţie de energie pentru Europa centrală. Aceasta dacă se aliază cu SUA, după cum a spus premierul polonez Mateusz Morawiecki. SUA au devenit în ultimul timp exportatoare de gaze naturale lichefiate, iar Polonia le este client. Însă în regiune şanse mai mari de a deveni un centru de distribuţie este Germania, care insistă cu construirea NordStream 2, un gazoduct paralel cu NordStream 1 care ar mări cantitatea de gaze naturale ruseşti aduse direct pe piaţa germană. Proiectul este rusesc şi, spun polonezii, dar şi alte ţări din regiune, ameninţă eforturile UE de a-şi reduce dependenţa de Rusia. Pentru Germania, Rusia a fost până acum un partener de încredere, iar gazele sale i-ar asigura o tranziţie mai lină spre o industrie nepoluantă. De asemenea, NordStream 2 ar putea reduce rolul central al Ucrainei în livrarea gazelor ruseşti în Europa.
Surse din UE spun că dacă şi Bulgaria devine ţară de transit, Ucraina va putea fi scoasă complet din jocul gazelor de Rusia. De asemenea, anexând Crimeea, Rusia a privat Ucraina de accesul la posibile rezerve de gaze din Marea Neagră.
Între timp, în Azerbaidjan, Dmitry Saveliev, vicepreşedinte în Duma rusă, camera inferioară a parlamentului rus, a declarat că o alinaţă între Rusia, Azerbaidjan, Turcia şi Iran are potenţialul de a fi cea mai puternică din regiune. Rusia, Azerbaidjan şi Turcia sunt state importante în aprovizionarea cu gaze a UE.
„În termeni politici, Turcia are o atitudine negativă faţă de sancţiunile anti-ruseşti ale Occidentului şi este singurul membru al NATO care nu mai urmează SUA şi care a intrat într-o alianţă strategică cu Rusia, urmându-şi propriile interese“, a spus Saveliev.
„Această alianţă are şi avantaje geopolitice. Spre exemplu, Ungaria, Cehia, Serbia şi Bulgaria sunt gata să se alăture gazoductului TurkStream, ceea ce arată că statele est-europene sunt dezamăgite de o UE falimentară politic şi sunt pregătite să-şi construiască un nou sistem de relaţii cu Rusia şi Turcia“, a mai spus Saveliev.
