Energie

Vânzările şi profitul Romgaz au scăzut pentru al treilea trimestru consecutiv

Vânzările şi profitul Romgaz au scăzut pentru al...

Autor: Radu Bostan

13.11.2015, 10:44 629

Cifra de afaceri a producătorului de gaze Romgaz (simbol bursier SNG) a scăzut cu 8,2% în trimestrul al treilea, la 698 milioane de lei, iar profitul net a scăzut cu 14%, la 208,7 milioane de lei, în condiţiile în care consumul naţional de gaze naturale se află în scădere neîntreruptă de mai mulţi ani.

Romgaz a tăiat investiţiile şi a redus producţia a se alinia la cererea slabă din piaţă.

La nouă luni, vânzările companiei au scăzut cu 10,8%, la 2,93 miliarde de lei, iar profitul net s-a redus cu 12,4%, la 975,3 milioane de lei.

Probabil pentru a mai atenua "şocul" provocat de rezultatele slabe, Romgaz precizează că va lua o parte din rezervele constituite în anii trecuţi pentru a mări profitul de repartizat anul viitor.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO