Companii

Este oficial: Taco Bell deschide al doilea restaurnant din România. Când puteţi merge să comandaţi?

Este oficial: Taco Bell deschide al doilea restaurnant...

Autor: Roxana Rosu

16.11.2017, 13:27 3054

Taco Bell, cel de-al treilea brand adus de Sphera Franchise Group în România, va deschide pe 30 noiembrie al doilea restaurant de pe piaţa locală, în Mega Mall, după ce în octombrie a inagurat unitatea din Băneasa Shopping City.

Taco Bell, principalul lanţ de restaurante de tip „quick service restaurants” (QSR) din lume, care oferă produse de inspiraţie mexicană, face parte din portofoliul Yum! Brands, alături de KFC şi Pizza Hut, operate pe plan local de Sphera Franchise Group.

În prezent, Taco Bell recrutează membri pentru echipa din Mega Mall.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din domeniul food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de masterfranciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

Brandul american Taco Bell are peste 360 de restaurante în 27 de ţări din afara Statelor Unite, iar obiectivul de extindere internaţională a brandului vizează 1.000 de locaţii până în 2022. Compania şi francizele sale operează peste 7.000 de restaurante care generează vânzări de peste 9 miliarde de dolari. Obiectivul brandului este acela de a deveni o companie cu vânzări globale de 15 miliarde de dolari şi cu 9.000 de restaurante la nivel mondial, până în 2022.

Sphera Group s-a listat în urma unei oferte de 285 mil. lei, doi acţionari persoane fizice reducându-şi partici­paţiile. Acţiunile SFG se tranzacţionau miercuri la ora 13:00 la preţul de 33 lei. Grupul a anunţat miercuri re­zultatele la nouă luni: vânzări de 401 mil. lei şi un profit net de 41 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO