Companii

Extinderea Auchan, finantata cu 15 mil. euro de UniCredit Tiriac

01.02.2009, 19:34 47

Reteaua de hipermarketuri Auchan a contractat recent credite de 15 mil. euro de la banca UniCredit Tiriac Bank, pentru cele doua unitati ale sale deschise in 2008 in orasele Bucuresti si Suceava.

In total, investitiile in cele doua magazine s-au ridicat la 40 mil. euro, potrivit datelor comunicate anterior de operatorul retelei.
"Din valoarea totala a finantarii, 10 milioane de euro sunt acordati pe termen de 6 ani si jumatate pentru achizitia de echipamente necesare utilarii celor doua magazine situate in zona Militari din Bucuresti, respectiv in cadrul Iulius Mall din Suceava, restul de 5 milioane de euro reprezentand capital de lucru", au precizat reprezentantii UniCredit Tiriac Bank.
In urma extinderii in cele doua locatii, reteaua Auchan a ajuns anul trecut la 6 hipermarketuri si un supermarket operationale la nivel local.
La finele lui 2008, MGV Distri-Hiper, operatorul hipermarketurilor Auchan in Romania, a fost preluat integral de catre compania franceza Auchan, care detinea anterior o participatie de 29% la aceasta firma.
Retailerul a preluat controlul asupra companiei locale in decembrie, prin achizitia pachetului de 51% din actiunile MGV Distri-Hiper de la mai multi investitori straini si romani cu participatii indirecte in aceasta societate. Valoarea tranzactiei a fost de aproximativ 40 mil. euro, potrivit unor surse din piata citate de ZF.
Cel care a adus Auchan pe piata romaneasca este Regis Mougel, actualul director al retelei locale si unul dintre actionarii principali ai operatorului, inainte de preluarea integrala a acestuia de catre retailerul francez.
Planurile de extindere ale Auchan in Romania prevad alte doua locatii noi in 2009, prin investitii de 20 mil. euro pe unitate.
In 2007, compania MGV Distri-Hiper a raportat afaceri de aproape 155 mil. euro, fiind al 5-lea mare jucator pe segmentul hipermarketurilor din Romania, dupa Carrefour, Kaufland, Real si Cora. Retailerul nu a comunicat rezultatele financiare inregistrate in 2008.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO