Companii

Familia Rapotan a investit 10 mil. euro pentru a deschide un magazin Arabesque la Piteşti

Familia Rapotan a investit 10 mil. euro pentru a deschide...

Autor: Mediafax

15.03.2016, 00:00 503

Retailerul de materiale de construcţii şi finisaje Arabesque, controlat de familia Rapotan, va deschide pe 24 martie, la Piteşti, al 19-lea magazin al reţelei, în urma unei investiţii de circa 10 milioane de euro.

„Arabesque lansează pe 24 martie la Piteşti cel mai mare magazin Arabesque orientat către clienţii persoane fizice, cu o suprafaţă totală de 9.000 mp. Investiţia va crea peste 100 de noi locuri de muncă şi are o valoare de aproximativ 10 milioane de euro“, arată datele companiei. Magazinul situat pe Strada Craiovei va avea un portofoliu de produse format din peste 25.000 de articole.

Reţeaua de distribuţie Arabesque numără 34 de centre comerciale şi depozite, amplasate în România (18), Ucraina, Serbia, Bulgaria şi Republica Moldova. Grupul Arabesque are un rulaj anual de aproximativ 1,8 miliarde de lei, iar vânzările din România au o pondere de 80% în total.

Compania a încheiat primele şase luni din 2015 cu o creştere de 5% a cifrei de afaceri, o evoluţie similară fiind anticipată la nivelul întregului an. Retailerul nu a raportat rezultatele financiare pentru anul 2015. În 2014, Arabesque SRL a avut vânzări de 1,5 miliarde lei, potrivit informaţiilor raportate la Ministerul de Finanţe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO