Antreprenori locali

Farmaciile Ducfarm din Cluj au ajuns la afaceri de peste 160 mil. lei cu 19 unităţi. „Am avut câteva tatonări din partea marilor jucători din retailul farma, dar am considerat că suntem capabili să rezistăm presiunilor din piaţă.“

7 mar 2018 Autor: Georgiana Mihalache

Ducfarm, brandul sub care funcţionează 19 farmacii în zona Ardealului, o afacere de fa­milie înfiinţată în urmă cu 13 ani, a în­che­iat anul 2017 cu afaceri de peste 160 mil. lei, un avans de 28% faţă de anul ante­rior, potrivit lui Radu Oprean, unul dintre acţionari.

Pentru anul acesta, pla­nurile de business vizează consolidarea pe piaţa farmaceutică şi achiziţia a încă o licenţă sau două.

„În anul 2017 a fost achiziţionată o licenţă în Cluj, iar la debutul anului 2018 o alta într-un alt mare oraş din zona Ardealului. Obiectivul pentru 2018 este consolidarea ultimelor achiziţii şi aducerea lor la nivelul de profitabilitate al grupului, cu menţinerea stan­dardelor autoimpuse de oferire de servicii farmaceutice de calitate pentru pacienţii care apelează la noi, aceste servicii fiind probabil principalul nostru atu. Fiind o afacere de familie, nu avem nicio presiune legată de ţinte numerice. Încercăm o dezvoltare naturală, în zone adiacente celei în care am început“, a spus Radu Oprean pentru ZF.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.03.2018

 
Cuvinte cheie:
Antreprenori locali
, Farmacii
, Ducfarm
, Cluj
, piata farmaceutica
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide