Companii

Florin Vasilica, şeful EY TAS România: Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România va creşte şi în 2017

Autor: Roxana Rosu

16.01.2017, 00:04 318

Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A)  a atins în prima jumătate a anului trecut o valoare de 1,1 miliarde de dolari, iar în a doua jumătate aproape s-a dublat, urmând ca tendinţa de creştere să se păstreze şi în 2017, a spus Florin Vasilică, seful Biroului de Asistenţă în tranzacţii din cadrul EY TAS în România.

Anul trecut, EY România a fost consultant pentru unele dintre cele mai importante tranzacţii din regiune, printre care achiziţia portofoliul din Europa de Est al producătorului de bere SABMiller (valoarea totală a tranzacţiei a fost de 7,3 miliarde de euro) şi achiziţia reţelei de magazine Profi (553 milioane de euro).

De asemenea, EY a fost consultant în achiziţia Albalact şi Covalact de către grupul francez Lactalis, în achiziţia Deutek Bucureşti de către grupul american PPG, în cea a spitalului Ponderas de către Regina Maria. Tot în 2016, EY România a asigurat consultanţă familiei Istrate în atragerea Food Union în acţionariatul Alpin 57 Lux.

TAS a fost desemnat „Consultantul Financiar al Anului în Europa Centrală şi de Est“ de către Mergermarket, o firmă independentă de furnizare date şi informaţii legate de fuziuni şi achiziţii. EY TAS este reprezentată în 22 de ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est (CSE), cumulând un număr de 550 de profesionişti.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO