Fostul şef de la Coca-Cola a fost recrutat de Albalact. Ce companii a mai condus francezul Stephane Batoux

17 iun 2014 Autor: Mădălina Panaete

Stephane Batoux, omul care a condus timp de doi ani operaţiunile gigantului Coca-Cola HBC de pe plan local, a fost numit director general al Albalact, cea mai mare companie cu acţionariat majoritar românesc din industria lactatelor.

Stephane Batoux preia, astfel, planurile de dezvoltare ale companiei de la Raul Ciurtin, preşedintele Consiliului de Administratie al companiei, care timp de patru ani a condus Albalact şi din funcţia de director general.

„Albalact a crescut mult în ultimii ani, a ajuns cea mai mare companie românească de lactate şi astăzi este lider pe segmente importante din industrie. Strategia companiei vizează în continuare creşterea. Tocmai am încheiat investiţii noi şi am extins capacităţile de producţie, iar alte proiecte mari sunt în pregatire. Albalact intră într-o nouă etapă de dezvoltare, una decisivă, iar pentru a susţine această etapă avem nevoie de un management bine structurat şi vizionar. (...) Stephane Batoux este un manager cu experienţă îndelungată şi valoroasă în industria FMCG”, a declarat Raul Ciurtin, preşedintele Albalact.

Albalact a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 423 mil. lei (aproape 95,8 mil. euro), în creşterea cu 23% comparativ cu anul anterior şi un profit de 8,4 mil. lei, cu plus 14% faţă de nivelul din 2012.

Compania este controlată de omul de afaceri Raul Ciurtin, care deţine indirect 42,53% din acţiunile Albalact, prin două firme înregistrate în Cipru - Crisware Holdings (26,86%) şi Croniar Holdings Limited (15,67%).

Sub conducerea lui Batoux, Coca-Cola HBC România a terminat anul trecut cu afaceri în scădere cu 7%, până la 410 mil. euro şi o marjă de profit de sub 5%, cel mai mic nivel atins de companie în ultimii şase ani.

Albalact nu este  singura companie din industria locală a lactatelor pe care Stephane Batoux a ajuns să o conducă. El a ocupat funcţia de director general al Danone România, liderul pieţei de iaurturi, înainte de a ajunge la Coca-Cola HBC România.

Aici, francezul a activat timp de trei ani. Anterior venirii în România, Ba­toux a ocu­pat poziţia de director gene­ral al fi­lia­lei Da­none din Ucraina, după ce a de­ţi­nut funcţia de pur­chasing dire­ctor în ca­drul filialei italiene a gru­pu­lui Reckitt Ben­kiser. El este absolvent al Uni­versity of Kent şi a finalizat studiile de ma­nage­ment în cadrul École Supe­rieure de Com­merce (HEC) din Bordeaux, Franţa.

 
Cuvinte cheie:
albalact
, coca-cola
, recrutare
, fost sef
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide