Companii

Gefco: Vedem tot mai multe camioane româneşti care transportă spre Irak, Israel sau Liban

Gefco: Vedem tot mai multe camioane româneşti care transportă spre Irak, Israel sau Liban

Christophe de Korver, directorul general al Gefco România, conduce la Bucureşti o afacere de aproape 50 mil. euro şi clienţi precum Dacia, Renault, Delphi, Nissan sau Ford

Autor: Bogdan Alecu

13.10.2012, 11:11 2123

Operatorul logistic Gefco România estimează pentru acest an o cifră de afaceri de aproape 50 de milioane de euro, cel mai înalt nivel din ultimii şapte ani, faţă de aproximativ 43 mil. euro anul trecut, creşterea fiind generată atât de creşterea portofoliului de clienţi, cât şi de extinderea businessului către est, economiile vest-europene fiind afectate în continuare de criza economică.

"Nu putem spune acum dacă vom înregistra anul acesta o cifră de afaceri de peste 50 mil. euro deoarece businessul a fost afectat de reduceri în Vest, dar în acelaşi timp avem noi contracte către Est, iar din septembrie recalculăm targetul în fiecare lună. Va exista o creştere faţă de anul trecut, dar nu putem spune că vom trece de 50 mil. euro", a spus Christophe de Korver, director general al Gefco România.

Managerul Gefco spune că în continuare 20% din clienţi aduc aproximativ 80% din venituri, iar firma a semnat contracte noi cu companii mari.

"Din aprilie anul trecut avem câţiva clienţi noi, precum Pick Toys, pentru exporturi inclusiv pe cale maritimă, Nefab, care produce ambalaje inclusiv pentru export, Trimsol, care produce textile pentru industria auto, iar acum începem un nou proiect cu Valeo pentru exporturi maritime", a mai spus de Korver.

Executivul francez a declarat că printre noii clienţi ai Gefco se numără şi Ford România, dar "nu se poate oferi niciun detaliu despre contract, putem spune doar că este în derulare. Ford va permite oferirea de detalii doar atunci când proiectul este stabilizat", a spus de Korver.

Piaţa de logistică a fost influenţată negativ în primul rând de activitatea din Europa de Vest, unde comenzile au scăzut pe majoritatea pieţelor, iar o parte din business care mergea spre Vest acum merge spre Est. În ceea ce priveşte piaţa din România, în opinia directorului Gefco, aceasta a fost stabilă, dar nu a existat o creştere deoarece consumul a continuat să fie la un nivel scăzut.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO