Companii

Germanii de la Bosch încep recrutările la Cluj şi işi caută furnizorii

Germanii de la Bosch încep recrutările la Cluj şi işi caută furnizorii

Autor: Laurentiu Cotu

09.05.2012, 11:33 3698

Grupul german Bosch va demara campania de recrutare a personalului pentru centru de producţie şi dezvoltare a componentelor auto din Jucu, judeţul Cluj, din a doua jumătate a acestui an. Bosch va angaja ingineri români la Cluj, care, într-o primă etapă vor fi pregătiţi în Germania şi Budapesta. Până la finalul anului 2013, compania va avea 340 de angajaţi la Jucu, acolo unde derulează o investiţie de 77 mil. euro într-o unitate de producţie.

''Până în momentul în care spaţiile de birouri din Cluj-Napoca vor fi finalizate, în toamna anului 2013, aceşti ingineri vor fi pregătiţi în Germania şi la centrul de inginerie Bosch din Budapesta. Foştii angajaţi de la Nokia pot aplica pentru poziţiile pe care le vom căuta pentru noua locaţie Bosch din Jucu", au declarat pentru ZF Transilvania reprezentanţii companiei Robert Bosch.

Compania a mai spus că momentan au fost demarate licitaţiile pentru găsirea tuturor furnizorilor, iar în prezent încă nu se ştie numele companiei care va construi unitatea de producţie Bosch de la Cluj. Bosch a anunţat ieri primele informaţii oficiale legate de investiţie şi număr de angajaţi. Într-o primă fază a proiectului, cea de construcţie, care va dura până la finalul anului 2013, investiţiile planificate se ridică la valoarea de 77 mil. euro. Noul centru va avea o suprafaţă totală de circa 38.000 mp, iar până la finele anului viitor urmează să fie recrutaţi în jur de 340 de angajaţi, în domeniul producţiei şi cercetării. Investiţia este susţinută printr-un ajutor de stat în valoare de circa 30 mil. euro, aprobat de Ministerul Finaţelor, conform preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Ajutorul de stat constă în scutiri, eşalonări sau taxe reduse la operaţiuni de import-export.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO