Grupul de clinici Dent Estet, controlat de MedLife, afaceri de 8,5 mil euro în 2017, plus 30%

14 mar 2018 Autor: Mirabela Tiron

Dent Estet, oepratorul de servicii stomatologice controlat de MedLife, a finalizat anul trecut cu afaceri de 8,5 milioane de euro, în creştere cu 30%, protetica şi implantologia dentară având cele mai mari contribuţii în evoluţia afacerilor.

“Numărul pacienţilor noi trataţi în clinicile Dent Estet a înregistrat un total de peste 8.500 anul trecut, dintre care 4.000 au fost copii şi adolescenţi. De la deschidere până în prezent, peste 75.000 de pacienţi au vizitat clinicile”, potrivit oficialilor companiei.

Cererea pentru serviciile de protetică dentară a crescut cu 26% iar pentru implantologie cu 15%, potrivit oficialilor.

Noi planuri de extindere naţională

Pentru anulacesta se ia în calcul deschiderea a două noi clinici în ţară.

În 2014 am făcut primii paşi pentru a răspunde dorinţelor pacienţilor noştri de a fi prezenţi şi în alte oraşe din ţară, prin deschiderea clinicii pentru copii din Timişoara. Continuăm acest proces şi, mai mult decât atât, anul acesta nu ne vom extinde doar cu o clinică în Sibiu, ci cu două clinici, una destinată exclusiv copiilor, iar cealaltă centrată pe tratamente dentare pentru adulţi”, a declarat Oana Taban, Fondator şi Director General al Dent Estet.

Anul trecut, în luna mai, compania a înfiinţat o nouă clinică pentru adulţi. La momentul deschiderii investiţia în aparatură de ultimă generaţie s-a ridicat la 850.000 de euro, iar în prezent se ridică la 1 milion de euro.  

În 2016 a fost deschis propriul laborator digital  de tehnică dentară – Laboratorul Aspen, care a înregistrat o cifră de afaceri de 550.000 de euro.

Rezultatele Dent Estet demonstrează o activitate susţinută, conform planurilor ambiţioase pe care le-am proiectat împreună. Intenţionăm ca şi în anul 2018 să creştem semnificativ peste competiţie prin inovaţie, digitalizare, perfecţionarea multidisciplinară continuă a echipei şi dorinţa de a ne apropia cât mai mult de nevoile pacienţilor”, susţine Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO al MedLife.

Dent Estet cuprinde 8 clinici stomatologice, cu 44 de unituri, pe o suprafaţă totală de 2.500 de metri pătraţi, 2 săli de chirurgie complet utilate, 2 centre de radiologie digitală şi 86 de medici stomatologi.

În 2016, MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, a preluat pachetul majoritar în cadrul grupului de firme  Dent Estet.

 
Cuvinte cheie:
afaceri
, medlife
, control
, clinici
, grup
, crestere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide