Companii

Grupul francez Saint-Gobain a cumpărat hipermarketul PIC din Călăraşi, aflat în faliment, pentru extinderea producţiei

Grupul francez Saint-Gobain a cumpărat hipermarketul PIC...

Autor: Cristina Roşca

10.05.2017, 00:07 2489

Grupul Pic, în faliment, a avut ofertă de peste 100 de milioane de euro de la gigantul francez Carrefour în anii de boom însă nu a vrut să vândă.

Gigantul francez Saint-Gobain, specializat în producţia de materiale de construcţii, a preluat hipermarketul din Călăraşi şi terenul aferent al PIC SA, companie aflată în faliment.

Francezii sunt prezenţi pe piaţa locală cu mai multe fabrici, iar această achiziţie vine în contextul în care grupul vrea să extindă producţia, spun surse din piaţă. Oficialii Saint-Gobain nu au răspuns solicitării ZF privind această tranzacţie.

Ei deja au o fabrică la Călăraşi, unde produc de mai bine de un deceniu sticlă.

Magazinul PIC din Călăraşi a fost deschis în 2008, ultimul an de boom economic. Acesta măsura 24.500 mp şi era amplasat pe un teren de 77.000 mp, potrivit celor mai recente date ale ZF. PriceWaterHouseCoopers, lichi­da­torul judiciar, a încercat în mai multe rânduri să vândă mai multe active ale grupului PIC controlat de fraţii Penescu. Preţul de pornire în licitaţia în care a fost vândut magazinul a fost de 1,6 mil. euro, însă nu există date privind preţul final la care a fost cumpărat activul de către francezi.

PIC SA a intrat în procedură de faliment în anul 2012 după circa trei ani de la momentul intrării în insolvenţă. Cel mai bun an al grupului PIC a fost 2008, când afacerile au atins 155 de milioane de euro, dar cu primul an de recesiune veniturile s-au prăbuşit, fapt ce a determinat intrarea în insolvenţă şi, ulterior, dispariţia reţelei de hipermarketuri.

În anii de boom, grupul Pic a avut o ofertă de peste 100 de milioane de euro de la gigantul francez Carrefour în anii de boom, însă nu au vrut să vândă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO