Companii

Hidroelectrica: Avem intenţia fermă de a întrerupe contractele directe înainte de data expirării lor

Foto Shutterstock

Autor: Roxana Petrescu

16.12.2011, 00:07 1213

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, pare mai determinat ca niciodată să termine relaţia de durată pe care a început s-o construiască încă din anii 2000 cu companiile private de comerţ cu energie electrică şi spune că vrea să întrerupă aceste înţelegeri chiar înainte de expirarea lor, deşi anul trecut unele contracte au fost prelungite până în 2018.

Lupta s-ar putea dovedi extrem de dură pentru că la mijloc este energie de jumătate de miliard de euro anual care de-a lungul timpului a format averi mari în conturilor celor care au ştiut să-şi cupleze priza la cel mai ieftin producător de energie din ţară.

"Conducerea companiei exprimă, încă o dată, intenţia fermă de a întrerupe aceste contracte înainte de data expirării lor dacă acest lucru va fi posibil fără ca societatea să fie expusă unor acţiuni penalizatoare în justiţie", spun reprezentanţii Hidroelectrica, a doua cea mai valoroasă companie din România.

Notificări de adio

Hidroelectrica a transmis la începutul acestei săptămâni către beneficiarii contractelor bilaterale de vânzare a energiei electrice care nu au fost încheiate pe bursa de energie OPCOM notificarea privind intenţia de reziliere a contractelor aflate în derulare, la primul termen posibil, în conformitate cu prevederile legale şi contractuale.

Singurele ieşiri ale Hidroelectrica pe bursa de energie OPCOM au fost în 2005, în 2009 şi în 2010. Ultimele două ieşiri ale Hidroelectrica în ringul de tranzacţionare a energiei au fost numai pentru a stinge setea de electricitate a ArcelorMittal Galaţi, unul dintre cei mai mari consumatori de energie din România.

Reprezentanţii companiei nu au spus concret ce ar putea însemna primul termen posibil şi nici care este data la care expiră fiecare contract.

"Contractele la care faceţi referire şi lista clienţilor au fost transmise de către Hidroelectrica tuturor institu­ţiilor cu atribuţii de analiză, control şi verificare abilitate conform legii. Datorită caracterului comer­cial al acestor informaţii, compania riscă să fie acţionată în instanţă în situaţia în care le transmite unor terţi, fără acordul celorlalte părţi implicate. Hidroelectrica va folosi orice oportunitate legală şi contractuală pentru a obţine rezilierea anticipată a contractelor bilaterale, astfel încât "primul termen posibil" să fie cât mai apropiat", au mai precizat reprezentanţii Hidroelectrica.

Lumina de la Fondul Proprietatea

Singurele informaţii oficiale despre aceste contracte directe, care au fost învăluite în mister aproape un deceniu, au fost furnizate anul acesta de către Fondul Proprietatea, acţionarul minoritar al Hidroelectrica. Fondul a publicat pe site-ul propriu un raport al administratorilor în care era analizată activitatea Hidroelectrica în 2010 şi în acest raport era lista cu numele companiilor care au contracte directe, preţul şi cantităţilor care au fost livrate în 2010.

Cea mai mare parte a acestor contracte au fost încheiate la începutul anilor 2000 la preţuri considerate a fi foarte avantajoase pentru companii precum Energy Holding, firmă pusă pe picioare de Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru al industriilor Dan Ioan Popescu, dar păguboase pentru companie. În ciuda controverselor ridicate de această temă, anul trecut jumătate dintre contractele directe ale Hidroelectrica au fost prelungite până în 2018.

În total, pe aceste contracte Hidroelectrica a dat 14,9 TWh, ceea ce reprezintă peste 70% din producţia înregistrată în 2010, în valoare totală de 1,8 mld. lei (433,7 mil. euro). Preţul mediu pe contractele directe a fost de 121,6 lei pe MWh (circa 29 de euro pe MWh), pentru energia pură vândută de Hidroelectrica, şi de 129,2 lei pe MWh (aproape 31 de euro pe MWh) prin includerea unui tarif pentru introducerea energiei în reţea. Potrivit informaţiilor publicate de OPCOM, bursa de energie, anul trecut preţul electricităţii pe piaţa spot a fost de 37,08 euro/MWh, iar pe cea a contractelor bilaterale a fost de 36,52 euro/MWh. Practic, Hidroelectrica a renunţat astfel la profituri de peste 90 de milioane de euro prin vânzarea energiei în mod direct, în loc de a o tranzacţiona pe bursă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO