Încă dinainte să vezi din maşină prima plăcuţă cu numele localităţii, un monument de pe marginea drumului îţi spune că aici se fac viori. Copiii din trei generaţii au scârţâit primele note pe instrumente construite de meşterii din oraş, iar pentru mulţi nu există ideea de marcă înregistrată la OSIM, ci simplu, cea de „vioară de Reghin“.
Astăzi, „de Reghin“ se poate referi la oricare din cele opt-nouă firme care fac instrumente muzicale în oraş şi care au împreună peste 600 de angajaţi. Însă toate au pornit din originala „de Reghin“, fabrica Hora, înfiinţată în 1951. De la un atelier cu câţiva meşteri, Hora a ajuns o companie ca oricare alta din industrie, cu muncitori calificaţi aplecaţi deasupra utilajelor şi cu oameni la costum care muncesc la computer.
În fiecare birou din aripa „corporate“ a fabricii se găsesc una sau două chitare, însă sala de protocol este o adevărată expoziţie. Chitarele, viorile şi mandolinele stau cu zecile atârnate pe pereţi, împrăştiate pe mese sau stivuite pe jos în cutiile în care au venit. Cele mai multe sunt făcute la Reghin, dar câteva poartă semnele unor mărci internaţionale.
„Le-am adus ca să mai învăţăm“, spune zâmbind Nicolae Bâzgan, directorul general al Hora.
Un inginer venit la conducerea fabricii în 1967, el a ghidat Hora de-a lungul transformării dintr-o secţie a Întreprinderii de Prelucrare a Lemnului (IPL) Reghin într-o afacere privată, care activează pe o piaţă de nişă, dar extrem de competitivă. Ajuns la vârsta de 72 de ani şi încă în fruntea companiei, Bâzgan spune că încă mai are de „furat“ meserie de la lutierii americani sau europeni, astfel că participă oricând poate la târgurile de profil şi se documentează din reviste sau de pe internet.
