Companii

Hotelul Aurelius din Poiana Braşov, afaceri de 1,6 mil. euro anul trecut

Hotelul Aurelius din Poiana Braşov, afaceri de 1,6 mil....

Autor: Mirabela Tiron

14.08.2017, 00:06 1141

Hotelul de cinci stele Aurelius din Poiana Braşov, parte din lanţul hotelier Împăratul Romanilor, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 7 milioane de lei (1,6 mil. euro),  în scădere cu circa 2% faţă de cea de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Unitatea cu 87 de camere, poziţionată pe malul Lacului Mioriţa şi construită în 2006, a raportat pierderi de 1,6 mil. lei  (350.000 euro) anul trecut, faţă de un nivel de 2,4 mil. lei (540.000 euro) cu un an în urmă, arată aceeaşi sursă.

Oficialii hotelului nu au comentat vizavi de rezultatele obţinute.

Aurelius din Poiana Braşov este cea mai cunoscută din cele cinci hoteluri ale lanţului Împăratul Ro­ma­nilor, controlat de mai multe societăţi, de al căror nume se leagă  cel al  omului de afaceri sibian Aurel Munteanu, fost jucător de fotbal la Sportul Studenţesc.

În total, în judeţul Braşov sunt 123 de hoteluri, potrivit datelor INS, doar hotelul Aro Palace din oraşul Braşov fiind clasificat la cinci stele, alte unităţi de lux fiind în staţiunile din judeţul cu acelaşi nume.  Ultimele date arătau că o familie de antreprenori are în plan să ridice un hotel de cinci stele în Braşov, sub numele de Radisson Blu, vizavi de primăria oraşului de sub Tâmpa. Din lanţul hotelier Împăratul Romanilor mai face parte unitatea din Sibiu, Împăratul Romanilor (înregistrat pe firma Împăratul Romanilor Srl), ce dispune de 100 de camere, fiind considerat un monument arhitectural al oraşului, clădirea fiind construită în 1555. Hotelul a finalizat a­nul trecut cu 5 mil. lei şi un pro­fit net de 599.000 de lei, fa­ţă de o cifră de afaceri de 5,3 mil. lei şi un profit net de 349.000 de lei anul an­te­rior, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO