Companii

Iată cum arată drumul pentru care Romstrade primeşte de la stat 80 de milioane de lei ca să-l modernizeze - galerie FOTO

Foto: Silviu Matei

Autor: Sorin Pâslaru

23.03.2011, 18:57 637

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat marţi un contract de modernizare a drumului naţional (DN) 5 Bucureşti - Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, de 80,26 milioane lei, fără TVA, cu compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache.

Nelu Iordache, patronul Blue Air, îşi face drum până acasă cu 80 de milioane de lei de la stat


Tronsonul de drum a fost scos la licitaţie pe data de 1 decembrie, 2010. Aflând de preţul acestei modernizări pentru o şosea care părea în condiţii bune, Ziarul Financiar a trimis un fotograf pe data de 3 decembrie care a surprins instantanee între kilometrul 7,5 şi 19,5. În acelaşi timp, Ziarul Financiar a cerut explicaţii de la CNADNR privind costurile modernizării acestui drum.

Fotografiile sunt făcute pe 3 decembrie 2010.

CNADNR a motivat la acea vreme costul foarte ridicat de modernizare prin faptul că acest drum ar fi de fapt un drum de tip expres, cu câte două benzi, şi că nu include lucrările pentru poduri, pasaje, viaducte, podeţe, lucrările de consolidare a terenului sau lucrările hidrotehnice. Potrivit CNADNR, standardul de cost de 761.000 de euro pe kilometru, valabil pentru reabilitarea unui kilometru de drum naţional cu două benzi nu poate fi luat în calcul pentru DN5.

Vedeţi aici răspunsul CNADNRpe 3 pagini

Pagina 1

Pagina 2

Pagina 3

Reprezentanţii CNADNR au arătat de asemenea că reabilitarea şi modernizarea sunt două procese diferite. "Reabilitarea este ansamblul de lucrări de reamenajare a unui drum pentru îndeplinirea condiţiilor impuse pentru perioada de perspectivă luată în considerate, în timp ce modernizarea este amenajarea complexă a unui drum existent prin sistematizarea elementelor geometrice şi aplicarea unei îmbrăcăminţi moderne în cadrul unei structuri rutiere dimensionate", au spus reprezentanţii CNADNR, adăugând că modernizarea poate include atât reabilitarea, cât şi lărgirea unui drum.

Lucrările se desfăşoară pe o distanţă de 11,6 kilometri şi vizează asigurarea infrastructurii de bază necesare cererii de transport în creştere către graniţa cu Bulgaria, respectiv Vama Giurgiu, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Din valoarea totală a contractului, 55,58 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la bugetul de stat.

Romstrade, înregistrată în comuna Adunaţii Copăceni din judeţul Giurgiu, este parte a unui grup controlat de Nelu Iordache, care mai include companiile Blue Air, Direct Aero Services, Blue Aero şi La Moşie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO