Companii

Importatorul Aptamil şi Milupa: Scăderea TVA a impulsionat vânzările la produsele de nutriţie pentru copii

Foto: nutricia.ro

Foto: nutricia.ro

Autor: Mădălina Dediu Panaete

17.01.2017, 00:07 439

Francisc Kiss, country manager al Nutricia România, divizia de produse destinate alimentaţiei copiilor a gigantului francez Danone, spune că anul trecut piaţa produselor de nutriţie pentru copii de vârstă mică a fost relativ stabilă, cu o creştere de circa 2%.

Avansul pieţei vine în contextul în care rata natalităţii a înregistrat o creştere de aproximativ 3%, după câţiva ani de declin, afirmă managerul. Categoria de mâncare pentru copii de vârstă mică include formule de lapte, cereale, piureuri de legume şi fructe.  Piaţa este estimată de ZF la peste 50 de milioane de euro, în condiţiile în care farmaciile susţin cea mai mare parte din vânzări, conform celor mai recente date.

„Scăderea TVA a avut un impact pozitiv asupra cate­goriei, în sensul creşterii accesibilităţii produselor pentru consumatori”, a explicat Francisc Kiss, care conduce o com­panie cu afaceri de circa 80 de milioane de lei anual.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO