Companii
Importatorul Honda vrea să vândă compacte Civic de cel puţin 10 mil. euro în 2017
Noua Honda Civic va înregistra în 2017 vânzări de cel puţin 300 de unităţi
Honda Trading România, importatorul mărcii nipone pe piaţa locală, are ca ţintă să livreze anul acesta cel puţin 500 de automobile din modelul compact Civic, valoarea reprezentând jumătate din vânzările din acest an.
„Jumătate din automobilele Honda vândute pe piaţa locală anul acesta vor fi din modelul Civic, atât generaţia actuală cât şi din noua generaţie, adică 500 de unităţi. Dintre acestea, circa 300 vor fi din noul model. Nu trebuie uitat că suntem aproape la jumătatea anului“, a spus Ionuţ Lupu, general manager al departamentului comercial din cadrul Honda Trading România. Preţul unui automobil Honda (model Civic) porneşte de la 18.000 de euro cu TVA, ceea ce înseamnă că anul acesta vânzările acestui model se vor situa la circa 10 milioane de euro, conform calculelor ZF.
Pe de altă parte, anul trecut s-au livrat aproape 672 de maşini din modelul Civic, însă 530 din acestea erau din modelul sedan, care venea cu un preţ cu aproape 5.000 de euro mai mic decât cel al noii generaţii. Mai mult, volumul estimat pentru 2017 este similar cu cel de anul trecut, planul companiei pentru 2017 fiind acela de a vinde acelaşi volum, dar din automobile mai scumpe.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Se dezgheaţă piaţa listărilor la Bursă. Furnizorul de energie Premier Energy şi distribuitorul de combustibil JT Grup Oil caută finanţare de peste 100 mil. euro de la investitorii de pe piaţa de capital
-
România va ajunge la un PIB pe cap de locuitor de 20.000 de dolari în 2024, de 10 ori mai mult decât acum 20 de ani, dar rămâne la distanţă mare în urma Slovaciei sau Cehiei
-
Conferinţa ZF/BT Agro Galaţi. Am ajuns să producem la fel de multe mere ca polonezii la hectar, iar dacă dublăm producţia de grâu şi porumb, ajungem din urmă Italia şi Franţa
-
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
-
Tobias Matter, directorul Centrului R&D Bosch din Cluj: Oferim internship pentru studenţi, dar nu îi recrutăm full-time. Ei întâi trebuie să îşi termine studiile. Centrul de Inginerie Bosch are 1.700 de specialişti cu birouri în Cluj, Bucureşti şi Sibiu.
-
Farmavet, afaceri de 270 mil. lei din medicamente de uz veterinar: „Vrem să extindem capacitatea de producţie“
-
Daniel Donici, Artesana Tecuci: „E foarte bine că există programe care ajută oamenii să se reintegreze pe piaţa muncii. Dar unde găseşti oameni care au lucrat o viaţă în siderurgie să vină să lucreze într-o fabrică de brânzeturi?“
-
Bucureştiul nimănui: toţi vor să fie primari, dar nimeni nu are un program pentru cel mai sufocat oraş din România. Problemele grave ale Bucureştiului, dar despre care niciun candidat nu vorbeşte
-
CEO Strategy, un proiect Ziarul Financiar şi ING Bank. Răzvan Marinescu, CEO, KLG Europe Logistics: Ultimii ani au fost ca un roller coaster continuu în care au apărut diverse scenarii. Sentimentul acum este că nu mai trăim într-o piaţă în care ne calculăm tarifele plecând de la costuri la care mai adăugăm o marjă
-
Bursă. Ediţia a XVI-a Fidelis, cea mai mare de până acum, listată oficial de marţi la Bursa de Valori Bucureşti
-
Pagina verde. Plastic – realităţi şi prejudecăţi. Câte bordeie, atâtea obiceie: „Cred că plasticul nu îl poţi evita în viaţa de zi cu zi, dar măcar poţi încerca să reciclezi o parte din el“
-
Analiză. Pagina verde. Cine sunt cei trei furnizori de echipamente RVM din Sistemul Garanţie-Returnare pe care le vedem în marile reţele de magazine
-
ZF Agropower. Costul coşului de Paşte a crescut cu 10%. Clienţii au găsit o alternativă la tradiţionalul miel întreg: cumpără drob la bucată, pulpă sau cotlet de berbecuţ
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Jean Paul Tucan, JT Grup Oil: Vrem să ne listăm la BVB după o ofertă publică iniţială de majorare a capitalului social. Prospectul, pe masa ASF pentru autorizare
-
Rudolf Vizental, ROCA Investments: Acest proiect de private equity este precum un maraton, totul se acumulează
-
Afaceri de la Zero. Loredana Peptenaru, cu background în turism, a pornit în pandemie Nomad Travel Concept, o agenţie de turism care oferă vacanţe personalizate şi consultanţă şi care a ajuns la sute de clienţi
-
ZF Investiţi în România! Producătorul de lactate Artesana vrea peste 6 mil. euro prin Programul de Tranziţie Justă pentru o fabrică de brânzeturi în judeţul Galaţi
-
S-a terminat cu joburile şi afacerile aşa cum le ştim. Inteligenţa artificială schimbă total business-urile şi produce o revoluţie de care nimeni nu scapă