Companii

Importatorul Snickers merge lângă „fratele“ Wrigley în clădirea S-Park, dezvoltată de Immofinanz

Importatorul Snickers merge lângă „fratele“ Wrigley...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

08.09.2016, 00:05 713

Mars România, importatorul unor branduri de dulciuri precum Snickers sau Twix, deschide un punct de lucru în clădirea de birouri S-Park de pe Strada Tipografilor din Capitală, clădire dezvoltată de compania austriacă Immofinanz, conform datelor apărute în Monitorul Oficial.

Astfel, Mars îşi face loc în aceeaşi clădire unde are sediul Wrigley România, companie din acelaşi grup. S-Park are o suprafaţă închiriabilă de peste 34.000 mp, conform datelor de pe site-ul Immofinanz. Mars România a avut anul trecut un număr mediu de 78 de salariaţi.

Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri de circa 239 milioane de lei (54 mil. euro), în creştere cu 12% faţă de anul precedent, conform calculelor ZF pe baza datelor de pe mfinante.ro.

Profitul companiei s-a situat la aproape 14 milioane de lei (3 mil. euro), ceea ce înseamnă o marjă de 6%, mai mică faţă de cea înregistrată în anul precedent. Mars nu deţine o unitate de producţie pe plan local.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO