Într-un nou mesaj pentru Petrom, cea mai mare companie din România şi unicul producător de petrol şi gaze, preşedintele Traian Băsescu a spus că firma ar trebui să se aştepte ca din 2014 să plătească redevenţe comparabile cu cele din statele arabe. Problema este că în statele arabe, în multe cazuri, petroliştii au un alt regim de taxare care nu este bazat pe redevenţe.
În ţările arabe, şi nu numai, statul este proprietarul câmpurilor petroliere, iar acolo sunt foarte populare aşa-numitele acorduri de împărţire a producţiei. În România, statul a vândut în 2004 unicul producător de petrol şi gaze către OMV, un grup petrolier controlat de statul austriac. Mai mult, prin contractul de privatizare a stabilit un regim de redevenţe pe 10 ani, până în 2014.
Dincolo de acest lucru, mai sunt câteva diferenţ e care ar face aproape imposibilă aplicarea locală a unui regim de taxare ca în ţările arabe.
Cel mai mare zăcământ din Arabia Saudită, de exemplu, Ghawar, a produs în 2010 cinci milioane de barili de petrol pe zi, de 27 de ori mai mult decât a scos tot Petromul din cele 250 de câmpuri pe care operează. Mai mult, costurile de producţie din Arabia Saudită sunt de trei ori mai mici faţă de cele din România. "Ce aştept eu, şi cred că este momentul potrivit, este anul 2014, când trebuie rediscutată redevenţa. Şi atunci Petrom trebuie să ştie că redevenţele în România nu vor fi mai mici decât în statele arabe", a spus preşedintele Traian Băsescu.
Eterna problemă în prag de alegeri
Problema redevenţelor Petrom s-a regăsit mereu în discursul politicienilor, mai ales în anii electorali. Redevenţele pe care compania le plăteşte au fost stabilite prin contractul de privatizare din 2004 la un nivel cuprins între 3,5% şi 13,5% din valoarea producţiei pe o perioadă de zece ani de zile. Potrivit datelor Petrom, redevenţele plătite statului român în 2011 au fost de 735 milioane de lei (173 de milioane de euro). Valoarea vânzărilor înregistrate pe segmentul de explorare şi producţie a fost de 11,7 miliarde de lei (2,7 miliarde de euro).
Practic, redevenţele plătite de Petrom au fost de numai 6% din valoarea producţiei realizate.
Astfel, beneficiind şi de un preţ al petrolului din ce în ce mai mare, profitul companiei a ajuns anul trecut la aproape 900 mil. euro.
"Redevenţele în statele arabe se stabilesc în funcţie de mărimea zăcământului şi ele sunt mereu actualizate. Mai mult, sunt des întâlnite acordurile de împărţire a producţiei între compania care are dreptul de a exploata un anumit perimetru şi statul care-l concesionează. Nu suntem în situaţia de a ne compara cu ţările arabe, dar ceea ce se întâmplă la noi este totuşi o bătaie de joc", spune Cornelia Coroian Stoicescu, fost profesor universitar doctor în cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti, care a ocupat şi funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România.
Ce este un acord de împărţire al producţiei
În linii mari, prin aceste acorduri de împărţire a producţiei un stat îi acordă unei companii petroliere dreptul de a face lucrări de explorare şi producţie pe anumite perimetre.
Mai departe, compania face investiţiile de dezvoltare până la etapa de producţie.
Riscurile şi costurile sunt suportate de companie. Odată făcută o descoperire, compania are dreptul de a-şi acoperi costurile din producţia de hidrocarburi, dar profitul care rezultă este împărţit cu statul, cu proprietarul zăcământului.
"Este o abordare progresivă care este întâlnită în mai multe dintre statele arabe, devenind din ce în ce mai populară în ţări precum Kuweit sau Irak. Practic, pe măsură ce proiectul se dezvoltă şi partea statului creşte tot mai mult. În fazele iniţiale de dezvoltare ale proiectului, atunci când costurile sunt mari, participaţia statului este mică, dar ea creşte pe măsură ce proiectul se dezvoltă, astfel că statul poate lua şi peste 60% din profitul unui proiect", explică la rândul său Dumitru Chisăliţă, fost director general al Romgaz.
Şi în Rusia se poartă acordul de împărţire a producţiei
Acordul de împărţire a producţiei este popular şi în Rusia. De exemplu, pe site-ul de prezentare al proiectului Sahalin-2, unul dintre cele mai mari proiecte de petrol şi gaze la nivel global, localizat în estul Rusiei, se explică modul în care funcţionează acest acord.
"Un acord de împărţire a producţiei este un contract comercial între un investitor şi statul care-i permite investitorului să se implice în proiecte de mari dimensiuni, pe termen lung şi cu riscuri ridicate. Scopul acestui acord este acela de a defini termenii şi condiţiile pentru explorarea şi dezvoltarea resurselor prin înlocuirea regimului de taxe existent cu un contract bazat pe aranjamente făcute pe durata de viaţă a proiectului", se arată pe site-ul Sahalin-2.
În acest caz concret, Rusia este în continuare proprietara zăcământului. Compania de proiect realizează investiţiile, dar îi plăteşte statului rus bonusuri după finalizarea fiecărei etape de dezvoltare. Pe întreaga perioadă a proiectului, consorţiul Sahalin-2 îi plăteşte statului rus şi o redevenţă de 6% din valoarea producţiei. Odată cu avansul proiectului, statul rus primeşte o proporţie din ce în ce mai mare din încasările aduse de zăcământ. Mai mult, dacă profitabilitatea depăşeşte anumite niveluri stabilite, statul rus va lua o proporţie tot mai mare din câştig, procentul putând depăşi 70%.
Diferenţe uriaşe
Pe de altă parte însă, acest tip de mecanism este aplicat în ţări cu producţii uriaşe de petrol, Rusia şi Arabia Saudită fiind de altfel cei mai mari producători de petrol din lume. În 2010 Rusia a extras 502 de milioane de tone de petrol, iar Arabia Saudită a produs 471 de milioane de tone de petrol, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie. România a extras sub 5 milioane de tone de petrol.
Costurile de producţie sunt şi ele complet diferite. Dacă anul trecut Petrom a avut un cost de producţ ie pe baril de 16 $, în ţările arabe barilul de petrol se scoate cu mai puţin de 5 $. Totodată, România extrage hidrocarburi de mai bine de 150 de ani, cele mai multe dintre zăcăminte fiind deja mature. În Arabia Saudită producţia de petrol la scară mare a debutat abia după al Doilea Război Mondial.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
