Companii

Încă trei fabrici din Capitală se vor „transforma“ în hipermarketuri. În doi-trei ani, mai vin şapte astfel de unităţi

Încă trei fabrici din Capitală se vor „transforma“ în Carrefour, Kaufland şi Auchan. În total, mai vin şapte hipermarketuri

Autor: Cristi Moga

11.11.2011, 00:07 15129

Piaţa de circa 2 milioane de locuitori a Capitalei continuă să fie atractivă pentru reţelele de hipermarketuri, care după ce au deschis 20 de magazine în ultimii zece ani, vor transforma în următoarea perioadă şi alte fabrici din Bucureşti în spaţii comerciale.

Carrefour, Kaufland şi Auchan s-au înţeles în ultimele luni cu proprietarii terenurilor de pe platformele Electroaparataj (Pantelimon), Romprim (Berceni) şi Grant metal (Crângaşi) pentru realizarea unor noi hipermarketuri, potrivit informaţiilor ZF, în timp ce irlandezii de la Caelum Development au anunţat recent începerea lucrărilor la mallul Park Lake Plaza din Titan, care va avea Cora printre chiriaşi.

Auchan negociază şi achiziţia unei porţiuni din platforma Tricodava din Drumul Taberei, Kaufland a început construcţia unui magazin pe şoseaua Mihai Bravu, în timp ce Cora a finalizat demolările de pe un teren din apropierea autogării Rahova, unde va realiza de asemenea un hipermarket.

Per total, şapte noi hipermarketuri ar putea apărea în decurs de doi-trei ani, într-o piaţă în care numărul de supermarketuri, hipermarketuri, magazine cash & carry şi cu profil de discount a ajuns la 150 de unităţi şi continuă să crească.

Firma Grantmetal din Bucureşti, care se ocupă de realizarea de ţevi, bare şi table de inox, are programată pentru începutul lunii decembrie o Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor, prin care propune aprobarea vânzării unui teren de 15.600 de metri pătraţi şi o hală de 6.700 mp situată pe acel teren din Bulevardul Constructorilor.

Potrivit informaţiilor ZF, terenul este în curs de achiziţie de către francezii de la Auchan, care în prezent au doar două hipermarketuri în Bucureşti - în Militari şi Titan.

"Avem un ante-contract, suntem în discuţii, dar nu s-a încheiat vânzarea. Avem 12 hectare, astfel că vânzarea acelui teren nu ne afectează activitatea. Aveam pe acel teren birouri şi o hală de producţie în care nu mai era activitate de ceva timp", a precizat pentru ZF Nicolae Mocanu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Grantmetal.

Reprezentanţii Auchan nu au comentat informaţiile până la închiderea ediţiei.

Grantmetal a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2 milioane de euro şi 74 de angajaţi, fiind controlată de Lucian Moşteanu (36 de ani) prin intermediul firmei Euro Inox, potrivit informaţiilor de la Registrul Comerţului.

Ţinând cont de o evaluare de 6-8 milioane de euro a tranzacţiei, Moşteanu ar putea deveni un nou milionar în euro de pe urma vânzării de terenuri.

Prin achiziţia a celui lot Auchan ar urma să se lupte pentru clienţi în primul rând cu magazinul Carrefour Orhideea, unul dintre hipermarketurile cu cele mai bune vânzări din Bucureşti.

Carrefour lângă Arena Naţională

Francezii de la Carrefour sunt reţeaua de hipermarketuri cu cea mai bună acoperire la nivelul Bucureştiului, cu opt unităţi funcţionale, dar continuă să se extindă, astfel că au semnat în toamna acestui an un contract de închiriere în cadrul viitorului centru comercial Mega Mall, care va fi dezvoltat pe platforma Electroaparataj de lângă stadionul Arena Naţională.

Proiectul este dezvoltat de compania austriacă Real 4 You, iar lucrările ar putea începe anul viitor, pe măsură ce vor fi obţinute toate autorizaţiile, gradul de preînchiriere a centrului comercial va creşte, iar investitorii vor obţine finanţare pentru construcţie.

Mallul este închiriat de către firmele DTZ Echinox şi Colliers, care nu au comentat informaţiile, în timp ce reprezentanţii Carrefour au declarat că "de îndată ce vom avea ceva de comunicat legat de expansiune, o vom face noi".

Mega Mall va avea o suprafaţă de 70.000 de metri pătraţi, iar acest magazin Carrefour va intra în competiţie în primul rând cu reţeaua Cora, atât cu magazinul din Pantelimon, primul al companiei pe piaţa locală şi unul cu vânzări foarte bune, cât şi cu cel din proiectul mallului ParkLake Plaza, a cărui construcţie a demarat în acest an.

Kaufland în Mihai Bravu şi Berceni

Germanii de la Kaufland, care au devenit în 2010 reţeaua de hipermarketuri cu cele mai mari vânzări, extinzându-se inclusiv în oraşe mici, de 50.000-100.000 de locuitori, îşi întorc privirile şi asupra Capitalei, unde au început construcţia unui magazin pe şoseaua Mihai Bravu şi sunt la un pas de achiziţia unui teren de 20.000 de metri pătraţi pe Şoseaua Olteniţiei de la producătorul de caroserii Romprim.

Fabrica din Berceni se află în apropierea staţiei de metrou Apărătorii Patriei, într-o zonă în care pe o rază de doi kilometri se află magazine ale reţelelor Carrefour (Vitantis, Grand Arena), Cora (Sun Plaza) şi Real (Berceni).

Reprezentanţii Kaufland nu au dorit să comenteze informaţiile privind tranzacţia, în timp ce oficialii Romprim au confirmat recent că sunt în proces de vânzare a terenului, fără a preciza numele cumpărătorului.

Kaufland a început în acest an lucrările la un alt magazin pe şoseaua Mihai Bravu, a cărui finalizare este programată pentru toamna anului viitor.

Cu tot cu magazinul din Berceni, germanii ar putea ajunge în următorii ani la cinci magazine în Bucureşti.

Al doilea grup german pe piaţa hipermarketurilor - Real - are la activ patru magazine în Bucureşti, dar pentru moment nu sunt informaţii concrete legate de noi planuri de extindere în Capitală.

Cele cinci reţele de hipermarketuri au vânzări anuale de circa 3,5 miliarde de euro, din care peste 1 miliard de euro reprezintă cifra de afaceri a magazinelor din Capitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO