Companii

INDEX imobiliar ZF: Preţul apartamentelor vechi din Capitală a scăzut uşor în septembrie. Efectele legii dării în plată încă nu au fost estompate

INDEX imobiliar ZF: Preţul apartamentelor vechi din...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

05.10.2016, 15:00 17303
Preţul apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală a crescut în medie cu aproape 3% în primele nouă luni ale acestui an faţă de pe­rioada similară a anului trecut, în topul majorărilor aflându-se cartiere precum Avia­ţiei, Crângaşi şi Colentina, arată Indexul imobiliar al ZF realizat în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker pe baza ofertelor din Anunţul telefonic.

Indexul a fost realizat pe baza anun­ţurilor eligibile publicate în trei ediţii ale Anunţului telefonic, cu aproximativ 2.000 de anunţuri publicate şi cu circa 220 luate în calcul.

Un apartament vechi (construit între 1980 şi 1990) cu trei camere a avut un preţ mediu de peste 78.000 de euro în primele nouă luni ale acestui an, faţă de 76.500 de euro în primele nouă luni ale anului anterior.

De exemplu, în această perioadă preţul unui apartament în cartierul Crângaşi a cres­cut cu mai bine de 7%, iar în Aviaţiei cu peste 6%. La polul opus au fost cartiere precum 1 De­cembrie, 1 Mai, 13 Septembrie şi Olteniţei.

În cartierul 1 Decembrie, „cam­pionul scă­de­rilor”, preţul unui apartament a ajuns în medie la peste 57.000 de euro în pri­mele nouă luni ale anului, în scădere cu peste 4% faţă de pe­rioada similară a anului pre­cedent, conform cal­culelor ZF. În luna sep­tembrie, un apar­tament în această zonă costa 64.000 de euro.

Luna septembrie a acestui an a adus o scădere a preţurilor apartamentelor vechi din Bucureşti, cu circa 100 de euro faţă de luna precedentă, acestea ajungând în medie la 79.200 de euro. Faţă de luna septembrie a anului trecut, preţul apartamentelor vechi din Capitală a crescut cu peste 1.500 de euro (circa 2%).

În unul dintre cele mai scumpe cartiere bu­cureştene - Aviaţiei - un apartament costa în luna septembrie 115.000 de euro. În Vic­to­riei un apartament cu trei camere vechi costa în septembrie tot 115.000 de euro, nivelul stagnând încă din iulie 2011, conform In­de­xului imobiliar al ZF. Cel mai scump cartier este Unirii, unde un apartament vechi cu trei camere costă în medie 127.000 de euro, un preţ care a rămas acelaşi încă din aprilie 2015.

Pe de altă parte, în cel mai ieftin cartier - Olteniţei - vânzătorii ofereau apartamente cu un preţ mediu de 60.000 de euro în septembrie. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO