Andrei Rădulescu, BT: Exporturile şi importurile totale ar putea creşte cu 6,5%, respectiv 7,2% în perioada 2017-2019

12 iun 2017 Autor: Cristina Bellu

Datele publicate recent de către Institutul Naţional de Statistică (INS) cu privire la evoluţia exporturilor şi importurilor de bunuri în aprilie şi în primele patru luni ale anului indică continuarea tendinţei de intensificare a deficitului balanţei comerciale cu bunuri, pe fondul decelerării exporturilor şi creşterii importurilor cu un ritm mai puternic, dată fiind consolidarea momentului pozitiv din sfera consumului intern, este de părere Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania.

Potrivit INS, exporturile de bunuri au crescut cu 1.5% an/an (cel mai redus ritm din iulie 2016), la 4.8 mld. euro în aprilie, notându-se dinamica componentei extra-comunitare care a înregistrat un avans cu 3.8% an/an, la 1.2 mld. euro. Exporturile de bunuri către ţările Uniunii Europene au urcat cu 0.8% an/an, până la 3.6 mld. euro.  

Pe de altă parte, importurile de bunuri au crescut cu un ritm mai puternic faţă de exporturi în aprilie, cu 5% an/an, la 5.8 mld. euro. Este de remarcat dinamica componentei extra-comunitare, în urcare cu 19.4% an/an, la 1.4 miliarde euro. Importurile de bunuri din ţările Uniunii Europene au crescut cu 1.1% an/an, la 4.4 miliarde euro în aprilie.

“Prin urmare, deficitul balanţei comerciale cu bunuri s-a intensificat cu 24.4% an/an în a patra lună a anului curent, la 1.05 miliarde euro. Această evoluţie a fost determinată de deteriorarea balanţei comerciale cu bunuri cu ţările din afara Uniunii Europene, deficit de 225.8 milioane euro în aprilie 2017, comparativ cu un deficit de 41.6 milioane euro în aprilie 2016. Totodată, deficitul balanţei comerciale cu bunuri cu ţările Uniunii Europene s-a intensificat cu 2.7% an/an, la 823.3 milioane euro. ”, explică Andrei Rădulescu într-o analiză.

În perioada ianuarie-aprilie 2017 exporturile de bunuri au crescut cu 9% an/an, la 20.2 miliarde euro, evoluţie susţinută de accelerarea economiei zonei euro, principalul partener economic al României şi de deprecierea cursului real efectiv al leului (în medie cu 2.7% an/an). Astfel, exporturile de bunuri către ţările Uniunii Europene au consemnat un avans de 8.8% an/an, până la 15.4 miliarde euro.  

De asemenea, exporturile de bunuri spre ţările din afara Uniunii Europene au urcat cu 9.6% an/an, la 4.9 miliarde euro, evoluţie influenţată de accelerarea economiei mondiale şi de deprecierea monedei naţionale.

Pe de altă parte, importurile de bunuri au crescut cu un ritm mai puternic faţă de exporturi în primele patru luni ale anului curent, pe fondul climatului pozitiv din sfera consumului intern.  

Astfel, importurile de bunuri au urcat cu 10.5% an/an, la 23.6 miliarde euro, notându-se avansul componentei extra-comunitare cu 22.3% an/an, la 5.7 miliarde euro, în timp ce importurile de bunuri din ţările Uniunii Europene au consemnat un avans de 7.2% an/an, până la 17.9 miliarde euro.

“Datele din luna aprilie s-au situat în linie cu scenariul macroeconomic central BT, conform căruia exporturile şi importurile totale ar putea creşte cu ritmuri medii anuale de 6,5%, respectiv 7,2% în perioada 2017-2019.“, spune Andrei Rădulescu.
 

 
Cuvinte cheie:
exporturi
, importuri
, crestere
, bt
, perioada
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide