Companii

Jaak Mikkel a predat şefia Coca-Cola HBC România lăsând în urmă afaceri de 2,3 miliarde de lei

Jaak Mikkel

Jaak Mikkel

Autor: Mădălina Dediu Panaete

19.04.2018, 00:07 684

Jaak Mikkel, managerul estonian care conduce până la finalul acestei luni businessul Coca-Cola HBC România, încheind astfel un mandat de aproape patru ani, spune că anul trecut a fost unul foarte bun pentru liderul pieţei de băuturi, brandurile Coca-Cola Zero şi Schweppes fiind printre mărcile din portofoliu care au susţinut avansul vânzărilor în 2017.

„Anul trecut a fost unul foarte bun, am înregistrat creşteri pentru al treilea an consecutiv. În 2017, veniturile s-au majorat cu 7%, în timp ce volumele au urcat cu 6% faţă de anul precedent. Toate brandurile din por­to­foliu au avut o evo­luţie bună“, a de­clarat în­tr-un in­terviu acor­dat ZF Jaak Mikkel, care va fi înlocuit în funcţia de director general al producătorului la începutul lunii mai de către Jovan Radosavljevic. Pe de altă parte, Jaak Mikkel va prelua astfel conducerea businessului Coca-Cola HBC din Polonia. Pentru Coca-Cola HBC România, anul trecut a reprezentat al treilea an consecutiv cu majorare a volu­me­lor şi al patrulea de creştere a businessului. Astfel, con­form calculelor ZF, veniturile Coca-Cola HBC România au atins anul trecut 2,3 miliarde de lei (520 mil. euro), acesta fiind cel mai înalt nivel al businessului îmbu­te­liatorului din istoria de peste două decenii pe plan local.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO