Companii

JTI investeste 30 mil. euro in productia de tigari

08.06.2009, 00:00 254

Compania Japan Tobacco International (JTI), al treilea mare jucator pe piata romaneasca a tigaretelor, deruleaza in prezent un proiect de investitii de 30 mil. euro in doua linii noi de productie la nivel local. Acesta se anunta a fi singurul proiect de investitii majore in productie pe piata locala de profil, in 2009.

„Ne propunem ca pana la jumatatea anului 2010 sa investim 30 de milioane de euro in doua linii de productie si in cresterea gradului de automatizare a fabricii. Estimam o crestere a capacitatii de productie cu circa 25% fata de 2008, in urma acestei investitii", a declarat Gilda Lazar, Corporate Affairs and Communications Director in cadrul JTI Romania, Bulgaria si Croatia.
Fabrica JTI din Pipera (Bucuresti) exporta in prezent una din cinci tigarete produse, pe 35 de piete, iar estimarile companiei indica majorarea volumelor livrate pe pietele externe cu aproximativ 15% anul viitor. JTI Manufacturing, compania cu activitati de productie detinuta la nivel local de JTI, a avut anul trecut o cifra de afaceri de 1.406 mil. lei (382 mil. euro), in crestere cu 35% fata de valoarea raportata in 2007, si un profit net de 20,4 mil. lei (5,5 mil. euro), potrivit datelor comunicate de reprezentantii producatorului.
Cea mai mare entitate juridica detinuta de JTI la nivel local este compania JTI Romania, care anul trecut a raportat afaceri de 1.611 mil. lei (437,4 mil. euro), in crestere cu circa 24% fata de valoarea din 2007. Dinamica a venit pe fondul majorarii preturilor la tigarete din cauza cresterii accizelor, dar si al cresterii volumelor vandute, potrivit datelor comunicate de reprezentantii companiei.
Cel mai vandut brand din portofoliul local al JTI este Winston, urmat de Winchester si More, acestea fiind produse situate pe segmentele mediu si economic ale pietei de profil.
„Anul trecut, cota de piata a JTI s-a pastrat in jurul a 25,5%. Winston, Glamour si Camel sunt motoarele profitabilitatii companiei", a precizat Gilda Lazar.
Piata locala de profil este estimata la peste 2 miliarde de euro la nivelul anului 2008 si este dominata de trei companii de talie internationala, British American Tobacco, Philip Morris si JTI.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO