Companii

La 29 de ani a investit 14.000 de euro într-o firmă de distribuţie a adezivilor şi uneltelor

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Mădălina Dediu Panaete

26.09.2014, 18:00 5491

Daniel Horvat, 29 de ani, a mizat pe experienţa de şapte ani în domeniul consumabilelor şi a pus bazele HMDI Invest SRL-D în Cluj, firmă care distribuie consumabile şi accesorii industriale precum adezivi industriali, unelte sau materiale de prelucrare şi finisare de la unii dintre cei mai mari jucători precum Henkel sau 3M.

„Am lucrat şapte ani în vânzări în domeniul consumabilelor şi m-am gândit de ce să fac bani pentru alţii când pot face pentru mine“, spune Daniel Horvat care a investit peste 14.000 de euro în firma de distribuţie înfiinţată anul trecut.

O parte din bani a provenit din fondurile nerambursabile acordate de stat tinerilor sub 35 de ani care vor să dezvolte o afacere, iar investiţia totală a implicat printre altele achiziţionarea a două maşini de transport, a biroticii şi asigurarea stocului de marfă.

Chiar dacă are mai mult de 20 de competitori pe această piaţă, antreprenorul a reuşit să atragă din clienţii firmei la care a lucrat anterior şi a ajuns în prezent la 350 de clienţi. Pe lângă distribuţia directă, firma administrată de Daniel Horvat are şi un magazin online, care are clienţi în toată ţara. Nn cadrul HMDI Invest SRL-D activează doi angajaţi, iar până la finalul anului Horvat vrea să mai recruteze doi. 

„Pentru anul acesta estimez vânzări de 65.000 de euro, prag de care ne apropiem deja“, mai spune antreprenorul, care consideră că cel mai greu lucru din antreprenoriat este birocraţia. „E frumos să ai o afacere, dar e şi greu. Avem foarte multă bătaie de cap cu «hârţogăria» (actele) când punem pe picioare o afacere. În rest, în acest domeniu dacă îţi place munca de vânzări este uşor“.  În următorii doi-trei ani, tânărul speră să îşi extindă distribuţia în 20 de judeţe şi în acest fel să mai angajeze mai mulţi oameni.

 

Aproape 2.000 de start-up-uri la Cluj

HMDI Invest este una dintre cele aproape 2.000 de firme de tip SRL-D înfiinţate de la începutul anului 2011 în judeţul Cluj, de când proiectul fondurilor nerambursabile a început să fie derulat. Clujul este campion la antreprenoriat, fiind urmat de Bucureşti (peste 1.600 de SRL-D-uri) şi Timiş (peste 1.000).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO