Companii

Leoni angajează 500 de oameni în fabrica de cabluri auto din Arad

Leoni angajează 500 de oameni în fabrica de cabluri...

Autor: Laurentiu Cotu

22.04.2015, 00:07 7822

Producătorul de cabluri Leoni Wiring Systems Arad va recruta în acest an 500 de oameni pentru fabrica de cabluri auto unde în prezent lucrează 4.700 de angajaţi. Specializările cele mai căutate sunt cele tehnice, inginerie, dar şi informatică sau ştiinţe economice. 

„În acest an vom angaja aproximativ 400 de muncitori, plus alte 100 de persoane în funcţii de conducere. În prezent avem câteva proiecte noi pentru clienţi din industria vehiculelor comerciale, dar şi pentru alţi clienţi deja existenţi“, au declarat reprezentanţii companiei Leoni Wiring Systems Arad. Grupul Leoni deţine trei fabrici în România, la Arad, Bistriţa şi în Piteşti, unde lucrează în jur de 10.000 de oameni. În 2013, cifra de afaceri cumulată a firmelor a fost de 1,9 mld. lei (430 mil. euro), din care 626 mil. lei a fost rezultatul obţinut la Arad.

Investitorul german din industria componentelor auto, care produce pentru VW, BMW sau Daimler, şi-a bazat extinderea şi implicit crearea de noi locuri de muncă şi pe ajutoare de stat. Astfel, grupul a primit un ajutor de stat de 5 mil. euro pentru fabrica din Piteşti şi un altul de peste 5,3 mil. euro pentru unitatea din Bistriţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO