Companii

Macromex: reducerea TVA a majorat consumul şi a „albit“ vânzările din retail

Dan Minulescu

Dan Minulescu

Autor: Mădălina Dediu Panaete

02.11.2015, 00:07 1484

Dan Minulescu, cel mai mare antreprenor român din sectorul distribuţiei de bunuri de larg consum, care deţine compania Macromex, spune că măsura reducerii TVA la alimente şi băuturi nonalcoolice începând cu 1 iunie a avut un impact pozitiv asupra pieţei.

„Efectul reducerii TVA este major şi a fost văzut de noi clar în creşterea din ultimele patru luni. Măsura este cert pozitivă, iar creşterea vânzărilor se datorează atât majorării consumului, cât şi unui proces de «albire» a vânzărilor de retail. Cred că reţelele mari au înţeles oportunitatea şi au transmis această reducere către consumator. Şi toată lumea a beneficiat de asta“, a declarat pentru ZF Dan Minulescu, CEO al Ma­cromex, un grup cu afaceri de peste 100 de milioane de euro.

 Guvernul a redus TVA la alimente şi băuturi non-alcoolice în urmă cu aproape cinci luni, însă până acum nicio instituţie a statului nu a făcut un bilanţ asupra im­pactului pe care această măsură a avut-o. 

Reducerea TVA a fost menită să crească consumul, ceea ce s-a văzut în datele de la INS (în iunie, iulie şi august consumul a avansat chiar şi cu mai mult de 20%), dar şi să reducă evaziunea din unele sectoare, aşa cum sunt cel al cărnii sau cel al produselor lactate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO