Managerii Unirea Shopping Center vor primi acţiuni gratuite de 13,6 mil. lei

19 nov 2014 Autor: Ioana Tudor

Acţionarii Unirea Shopping Center (simbol bursier SCDM), companie care deţine două centre comerciale, în Bucureşti şi Braşov, au aprobat distribuirea cu titlu gratuit a 228.098 de acţiuni, reprezentând 7,6% din capitalul social, către salariaţii din conducerea societăţii. Raportat la preţul de 60 lei/titlu din piaţă, pachetul de acţiuni valorează 13,6 milioane de lei.

„Scopul alocării cu titlu gratuit a acţiunilor îl constituie recompensarea şi fidelizarea personalului cu atribuţii de răspundere al societăţii. Termenul de alocare va fi de şase luni de la data publicării hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României”, potrivit unei notificări publicate pe site-ul BVB.

Schemele de fidelizare a angajaţilor prin oferirea de acţiuni gratuite sunt tot mai des folosite de companiile care vor să îşi recompenseze şi totodată să îşi responsabilizeze personalul şi să îi păstreze aproape pe managerii care aduc valoare firmei. În România numărul companiilor de pe bursă care îşi recompensează şi motivează angajaţii cu acţiuni rămâne restrâns, deşi la nivel mondial astfel de programe de fidelizare sunt tot mai populare şi îmbracă diferite forme, de la oferirea de acţiuni gratuite până la contracte privind opţiunea de a achiziţiona titluri.

Alte companii de pe bursă care şi-au fidelizat salariaţii cu acţiuni gratuite sunt Banca Transilvania (TLV) şi distribuitorul de medicamente Ropharma (RPH).

Acţiunile SCDM s-au tranzacţionat cel mai recent luni, 17 noiembrie, la preţul de 60 lei/titlu. La această referinţă, compania are o capitalizare bursieră de 178,6 milioane de lei şi este a treia cea mai valoroasă firmă de pe piaţa RASDAQ, după Ductil (DUCL) şi Albalact (ALBZ).

 
Cuvinte cheie:
actiuni
, shopping
, unirea shopping center
, titlu
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide