Companii

Medicover: Constructia spitalului ar putea fi cu 20% mai ieftina

12.02.2009, 18:44 44

Operatorul de servicii medicale private Medicover spune ca va incepe anul acesta constructia unui spital cu pana la 100 de paturi, cu intarziere comparativ cu data anuntata initial, urmand ca in a doua jumatate din 2011 unitatea sa poata primi pacienti.

"Inca nu am inceput sa construim spitalul. Asta nu pentru ca nu am vrea. Am avut un parteneriat cu un investitor din real-estate care nu s-a concretizat. Am decis sa mergem pe cont propriu", a spus Fredrik Ragmark, CEO al Medicover.
Ragmark nu a precizat despre ce investitor este vorba insa a spus ca motivele pentru care acesta a renuntat la proiect s-au datorat crizei economice si problemelor legate de finantare.
Medicover urmeaza sa construiasca acest spital in zona de nord a Capitalei, locatie unde cauta acum teren. Investitiile sunt de peste 12 mil. euro, jumatate din aceasta suma urmand sa fie asigurata din fonduri bancare.
"Este posibil sa imprumuti bani pentru un proiect bun insa esti un pic pedepsit in ceea ce priveste rata. Nu ne este teama sa facem o astfel de investitie in Romania anul acesta. In Polonia am luat decizia sa investim in urma cu patru ani si va mai dura inca trei ani pana sa putem castiga bani cu acel spital. Din momentul luarii deciziei pana la cel la care unitatea genereaza bani dureaza sapte ani. In Romania am luat decizia in urma cu doi ani", a mai spus seful Medicover. Un spital de asemenea dimensiuni genereaza venituri de 12-14 mil. euro a mai spus Ragmark, la capacitate maxima, care se atinge dupa 3-4 ani.
Medicover mai detine de asemenea o bucata de teren in zona de sud a Capitalei, unde Synevo, divizia de laboratoare urmeaza sa construiasca o unitate de mari dimensiuni.
"Este mai ieftin sa construiesti si sa cumperi pamant in prezent. Inca nu am facut calculele, dar cred ca poate sa fie cu 20% mai ieftin", a afirmat Ragmark.
Spitalul din Romania va fi unul de tip generalist, care insa nu se va ocupa raniti in accidente auto, dar nici de tratatamente pentru cancer. Acestea din urma fac parte dintr-un alt proiect al Medicover despre care Ragmark nu a oferit si alte detalii.
"Exista un decalaj de sase luni intre ceea ce se intampla la nivelul economiei si momentul la care noi incepem sa simtim. Companiile nu vor vrea sa renunte la beneficiile medicale pentru ca este ceva personal. Am mai vazut o evolutie similara in 2000-2002 in Polonia insa am crescut in continuare. Cred ca acest lucru se va intampla si in Romania", a spus Ragmark referindu-se la criza financiara si la efectele asupra Medicover in Romania.
Grupul suedez Medicover a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de sub 30 mil. euro pe piata locala (inclusiv Synevo), in crestere cu 35% comparativ cu 2007. Pentru 2009, cresterea a fost proiectata pentru 15%.
Printre investitiile Medicover din acest an se numara lansarea asigurarii de sanatate Medicover, o noua unitate in Ploiesti si servicii noi in clinicile existente.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO