Companii

Metrorex a primit cinci oferte pentru extinderea M4

Metrorex a primit cinci oferte pentru construcţia tronsonului Parc Bazilescu-Străuleşti

Autor: Lidia Neagu

02.03.2012, 11:59 1595

Metrorex a primit cinci oferte din partea constructorilor interesaţi de contractul estimat la 953,5 milioane lei (circa 220 milioane euro) pentru extinderea reţelei de metrou pe tronsonul Parc Bazilescu - Străuleşti, din partea a două companii şi trei consorţii, din România şi străinătate.

Asocierile sunt Somet - Astaldi (Italia) - TIAB - UTI, Aktor (Grecia) - Euroconstruct - Arcada, respectiv Max Boegl România - Max Bogl (Germania) - Delta ACM.
Celelalte două oferte au venit din partea companiilor Hochtief (Germania) şi FCC Construction (Spania).

Termenul de prezentare a ofertelor a expirat vineri.

Lucrările vizează extinderea reţelei de metrou, cu două staţii, pe Linia 4, tronsonul Parc Bazilescu - Laminorului - Lac Străuleşti.

Contractul este estimat la 953,5 milioane lei, finanţarea urmând să fie asigurată de la bugetul de stat. Lucrările ar urma să fie finalizate în trei ani şi jumătate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO