Companii

Ministrul transporturilor: Ce s-a întâmplat cu autostrada Bucureşti-Ploieşti e exact genul de situaţie pe care vrem să o evităm pe Coridorul IV paneuropean

Ministrul transporturilor: Ce s-a întâmplat cu autostrada Bucureşti-Ploieşti e exact genul de situaţie pe care vrem să o evităm pe Coridorul IV paneuropean

Foto: Silviu Matei

Autor: Andreea Mioara Neferu

22.04.2012, 12:45 2777

Autostrada Bucureşti-Ploieşti, alternativă la DN 1, cea mai aglomerată şosea din România, ar urma să fie gata la 15 mai (mai puţin o porţiune de circa 6 kilometri pe sensul de mers dinspre Bucureşti spre Ploieşti), deşi în ultimele luni Ministerul Transporturilor şi guvernul au anunţat mai multe termene de finalizare, printre care decembrie 2011 sau aprilie 2012.

"(Autostrada Bucureşti-Ploieşti - n.red.) e un proiect început de ani de zile, cu adiţionale foarte mari, cu un termen care n-a fost respectat. Este exact genul de situaţie pe care am vrea să o evităm pe tronsoanele de pe Coridorul IV paneuropean. Vrem ca în al 12-lea ceas să-l deschidem pentru trafic şi sper ca şi constructorii să-şi facă treaba", a declarat ministrul transporturilor Alexandru Nazare, prezent astăzi împreună cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu într-o inspecţie pe şantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti.

Ministrul transporturilor a mai spus că o cuantificare a penalităţilor aplicate constructorilor va fi realizată odată cu finalizarea lucrărilor.

Cei 62 de kilometri care leagă Capitala de Ploieşti sunt poate cea mai aşteptată inaugurare de şosea de anul acesta. Primii 19,5 kilometri ai acestei autostrăzi sunt construiţi de italienii de la Pizzarotti şi Tirrena Scavi pentru circa 160 de milioane de euro, în timp ce următorii 42,5 kilometri sunt realizaţi de firmele româneşti Spedition UMB (controlată de Dorinel Umbrărescu), Euro Construct Trading 98 (Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu) şi PA&CO International (Costel Căşuneanu) pentru 296 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO