Companii

Mirela Iordan, country manager Pfizer: Putem găsi metode de finanţare dacă eficientizăm zona de cheltuieli în sănătate

Mirela Iordan, 48 de ani, fostul director de HR al Pfizer, a preluat anul trecut, la finalul lui octombrie, funcţia de country manager, fiind prima româncă desemnată să conducă operaţiunile companiei în România

Mirela Iordan, 48 de ani, fostul director de HR al Pfizer, a preluat anul trecut, la finalul lui octombrie, funcţia de country manager, fiind prima româncă desemnată să conducă operaţiunile companiei în România

Autor: Georgiana Mihalache

04.10.2017, 00:05 433
Lipsa de transparenţă şi de predictibi­litate din piaţa farmaceutică româneas­că poate fi redusă prin cheltuieli mai efi­ciente în sănătate, iar educaţia me­di­cală a românilor trebuie să se afle pe lista de obiective a tuturor jucă­to­rilor din industrie, dar şi a auto­rită­ţilor, a susţinut Mirela Iordan, country ma­nager la Pfizer, al patrulea jucător din pia­ţa de medicamente locală, prezentă la ZF Health & Pharma Summit, conferinţă organizată de ZF.
 
„Contribuim şi nu beneficiem, aceasta este realitatea. Sunt multe lucruri pentru care putem să găsim metode de finanţare, dar eficientizând alte arii şi zona de cheltuieli în sănătate. Când vorbim de posibilitatea de contractare, prin modalităţi diferite de cost volum sau contracte multianuale, avem nevoie de predictibilitate pe termen lung. Capacitatea de producţie pe care o noi o avem la Cluj trebuie să fie predictibilă pe cel puţin doi ani. Cu cât poţi previziona un consum pentru piaţa din România, cu atât poţi asigura aprovizionarea pe piaţa locală“, a spus Mirela Iordan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO