Companii

MOL Romania: Ceea ce traim acum este doar inceputul

12.02.2009, 18:41 20

MOL Romania, companie cu afaceri de peste jumatate de miliard de euro, spune ca pe parcursul acestui an nu pot fi recuperate volumele de carburanti pierdute ca urmare a scaderii numarului de masini noi vandute sau a falimentelor firmelor de transport, in mod cert in 2009 urmand sa fie comercializate mai putine produse rafinate comparativ cu 2008.

Compania va incerca sa taie toate costurile inutile, una dintre masuri fiind negocierea unui contract de furnizare de energie electrica mai avantajos pentru reteaua de benzinarii. Totodata, bugetul de investitii de anul trecut de 20 de milioane de euro in 9 puncte de alimentare nu va mai fi reluat si anul acesta, chiar daca investitia intr-o benzinarie a scazut ca urmare a reducerii pretului terenurilor si a materialelor de constructie. Aceasta reducere de costuri este mai mica decat ritmul in care au scazut vanzarile de carburanti, lucru care duce la un efect zero asupra impulsionarii investitiilor.
"Nu cred ca aceasta scadere este un fenomen temporar, asa ca nu este cazul sa ne gandim la posibilitatea unor recuperari pe parcursul acestui an. Sunt curios sa vad cum vor evolua lucrurile in primavara cand de obicei cresc volumele de carburanti vandute, dar oricum nu vom putea recupera de exemplu scaderea cu 50% a vanzarilor de masini noi. La nivel de an 2009 nu avem cum sa vindem mai mult ca anul trecut", spune Zsolt Szalay, country chairman al MOL Romania. Nicio estimare facuta la sfarsitul anului trecut nu lua in calcul o posibila scadere a vanzarilor de carburanti in 2009, dar prima luna a anului a adus pentru toti petrolistii scaderi in volume de peste 10% fata de aceeasi perioada anului trecut.
"Ceea ce este uimitor in legatura cu aceasta criza este rapiditatea cu care au loc schimbarile. Nu am putut anticipa faptul ca ne vom confrunta cu aceasta situatie, desi erau anumite semnale, iar acest lucru se vede mai ales in estimarile de crestere pentru anul acesta lansate la sfarsitul anului trecut. Oamenii de aici nu credeau ca va veni criza, dar de fapt ceea ce traim acum este doar inceputul", spune Szalay. Potrivit acestuia, scaderea vanzarilor este vizibila atat in ceea ce priveste consumatorul individual, cat si pe partea de clienti corporate.
MOL Romania a inregistrat in 2007 afaceri de 533 mil. euro si un profit net de peste 12 mil. euro, dublu fata de 2006. Compania a raportat in primele sase luni ale anului trecut afaceri de 287 mil. euro. MOL Romania are circa 180 de angajati.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO