Companii

Montero este la mâna furnizorilor pentru a ieşi din insolvenţă. Datoriile distribuitorului farma se ridică la 29 mil. euro

Montero este la mâna furnizorilor pentru a ieşi din insolvenţă. Datoriile distribuitorului farma se ridică la 29 mil. euro

Radu Tudorache, acţionar al Montero

08.07.2010, 23:21 332

Montero, primul mare distribuitor din industria farmaceuticăcare a intrat în insolvenţă la începutul acestui an, a ajuns la unvolum de activitate de 15% din nivelul anului 2008, când rulaafaceri de 74,5 mil. euro şi câteva zeci de angajaţi comparativ cupeste 500 de oameni în urmă cu doi ani.
Firma Fineco Insolvency, administratorul judiciar care gestioneazăinsolvenţa Montero, lucrează la finalizarea tabelului creditorilor,care odată aprobat va fi urmat de un plan de organizare menit săscoată firma din situaţia dificilă în care se află înprezent.
"Acum analizăm activitatea societăţii, atât cea curentă, pentru ase vedea o posibilitate de reorganizare, cât şi cea anterioară, dinultimii trei ani pentru a se vedea cauzele producerii insolvenţei",a spus Florin Cristica, asociat coordonator al FinecoInsolvency.
El a precizat că datele referitoare la nivelul datoriilor şiprincipalii creditori sunt preliminare.

Cine sunt cei mai expuşi creditori
Pe masa asociaţilor de la Fineco Insolvency, dosarul Montero estecel mai mare, dintr-un total de 150 de cazuri, care generează unbusiness de 200-300 de mii de euro anual.
Sutele de pagini adunate, tabele şi calculele arată că niveluldatoriilor ajunge la 122 mil. lei (29 mil. euro), iar pe listacelor care au de recuperat bani se află peste 70 de salariaţi, darşi bănci, furnizori şi statul. Mai exact datoriile care s-auacumulat până la data de 17 februarie când Montero a solicitatcererea de intrare în insolvenţă.
Cea mai mare expunere o are ING Bank, 31-32%, adică în jur de 8mil. euro, dar şi producătorii locali precum Terapia Ranbaxy(13,77%), Zentiva (8%), Pfizer (7,8%) sau Antibiotice Iaşi (5%) aude recuperat bani de la afacerea controlată de familia Tudorache.Politica acestora va fi crucială pentru relansarea businessuluiMontero.
"Pe relaţia cu furnziorii se va baza relansarea lor", spuneCristica. Asociatul de la Fineco Insolvency adaugă rapidă însă cătoţi aceşti furnziori sunt însă reticenţi în prezent, ceea cecreează în mod evident probleme. "Ei (familia Tudorache - n. red.)vor să relanseze această afacere tot pe distribuţia de medicamenteşi pe serviciile logistice", a mai spus Cristica.
Este Montero vârful aisbergului?
Piaţa de medicamente a rămas pe creştere în ultimii ani în pofidacontextului economic dificil însă problemele au apărut pentru toţijucătorii la nivelul lichidităţilor în condiţiile în care statul adecis să mărească anul trecut termenul la care jucătorii îşirecuperează banii din piaţă. Toţi distribuitorii au fost afectaţiînsă majoritatea au găsit soluţii fie la bănci pentru refinanţareaunor credite, fie la producători, unde
şi-au renegociat condiţiile comerciale.
"Poate că Montero a fost vârful aisbergului", a spus la rândul săuIonuţ Văduva, asociat al Fineco Insolvency. În momentul de faţăcontextul din industria farmaceutică nu este prietenos, însă nicistatisticile citate de reprezentanţii Insolvency, potrivit căroradoar 1% din companiile care intră în insolvenţă reuşesc să propunăun plan de reorganizare viabil, nu sunt încurajatoare.
După finalizarea şi aprobarea tabelului cu creditorii, Montero arela dispoziţie 30 de zile pentru a propune un plan de reorganizare,pentru ca apoi să negocieze cu fiecare furnizor în parte în cemăsură este dispus să-şi reducă din datorii. Toată aceastăprocedură durează în mod normal şase luni, dar termenul se poatemări în condiţiile în care "instanţele de judecată sunt foarteîncărcate".
Pe de altă parte, reprezentanţii Fineco Insolvency spun că deregulă durează ani până se finalizează o procedură de insolvenţă.La momentul la care s-a anunţat intrarea în insolvenţă, RaduTudorache, unul dintre acţionarii Montero, a precizat că numaiMontero SA, firmă înregistrată în Bucureşti, este în aceastăsituaţie, însă în grupul Newarch Investments, din care face parte,mai sunt şi alţi distribuitori locali care nu au fostafectaţi.
"Avem alături o parte dintre creditori, care vor continua sălivreze. Va fi nevoie şi de infuzie de capital şi suntem îndiscuţie cu două fonduri de investiţii care vor să intre înacţionariat", a spus Radu Ioan Tudorache.

Lovitură după lovitură pentruantreprenori
Insolvenţa Montero are ecou în mediul de business în primul rândprin dimensiunea afacerii, iar în al doilea rând prin faptul căTudorache este un cunoscut antreprenor român, el implicându-se înmai multe afaceri atât în zona farmaceutică, unde mai controleazăreţeaua de farmacii Remedio, cât şi în imobiliare.
În ultima perioadă, insolvenţa a afectat în principal firmeleromâneşti precum Leonardo, cel mai mare retailer de încălţăminte şimarochinărie de pe plan local, Flamingo, retailer de electronice şielectrocasnice, Pic, Trident şi Spar, reţele de hipermarketuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO