Companii

Mucichescu pleacă de la OMD după aproape 4 ani

Autor: Cristina Rosca

12.12.2011, 00:00 197

Cristian Mucichescu pleacă de la 1 ianuarie 2012 din cadrul grupului de comunicare OmnicomMediaGroup România (OMG), unde deţine poziţia de managing director al OMD, principala agenţie a companiei. Reprezentanţii OMG nu au precizat unde va pleca Mucichescu, iar el nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

"A fost o decizie extrem de dificil de luat, dar consider că la un anumit moment este indicat să îţi lărgeşti orizonturile. Şi cum poate fi acest lucru mai bine făcut decât încercând, după foarte mulţi ani de activitate în agenţie, să fii şi de partea cealaltă, adică a clientului sau a furnizorului. În cazul meu, pentru următoarea perioadă voi experimenta cum este să fii în pielea uneia dintre cele mai mari companii din România", spune Mucichescu în comunicatul de presă.

OMG, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare de pe piaţă cu afaceri de circa 30 mil. euro anul trecut, nu a anunţat cine îl va înlocui. Mucichescu şi-a început cariera în advertising în 1997, cand a pus bazele propriei agenţii de publicitate. Cinci ani mai târziu a ajuns la Media Direction, agenţia de media a grupului BBDO România, unde a rămas până în luna februarie 2008, când a plecat la OMD România în funcţia de managing director.

La începutul anului trecut el a reuşit să câştige contul de media al Vodafone, estimat la 10 mil. euro, unul dintre cele mai mari de pe piaţă. În acest an, OMD a pierdut contul, care s-a reîntors la McCann Erickson, grup care îl gestionase timp de circa un deceniu înainte de a fi câştigat de OMD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO