Companii

Murfatlar investeste 2,8 mil. euro in vie

22.02.2009, 16:14 30
Murfatlar Romania, unul dintre cei mai mari producatori de vin, estimeaza in acest an o cifra de afaceri de 200 de milioane de lei (47 de milioane de euro) dupa ce in 2008 compania a raportat un avans de doar 14% al vanzarilor fata de 2007, sub ritmul de crestere stabilit initial.
Reprezentantii Murfatlar nu au comunicat cifra de afaceri in lei inregistrata in 2008, insa pe baza ritmului de crestere anuntat de companie rulajul a fost in jurul a 47 mil. euro, sub bugetul de 50 mil. euro anuntat la inceputul lui 2008. Cele mai mari vanzari, de circa 15 mil. euro (55 mil. lei), au fost generate de vinurile din gama Zestrea Murfatlar, anul acesta fiind asteptate pe acest segment incasari de 61 mil. lei (14 mil. euro).
Anul trecut producatorul dobrogean de vinuri a crescut capacitatea de imbuteliere cu 100.000 de sticle pe zi, ajungand la 250.000 de sticle pe zi, printr-o investitie de 1,1 mil. euro.
"Intentionam sa replantam circa 60% din suprafata actuala. Pentru anul acesta intentionam sa plantam circa 175 de hectare cu un cost aferent de circa 2,8 milioane de euro", potrivit reprezentantilor companiei.
Actionarii Murfatlar sunt George Ivanescu (0,027%), Emanuel-Corneliu Dobronauteanu (0,027%), Ion-Serban Dobronauteanu (0,027%), Catalin Bucura (0,027%), Vitivinicola Basarabi (18,982%), Euroavipo (41,905%) si Euro Trade Invest (39,005%), conform datelor din Monitorul Oficial.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO