Foaia de parcurs a turismului românesc

Numărul de turişti străini este mic, însă cei care vin sunt dispuşi să cheltuie 1.000 de dolari pe sejur

12 ian 2016 Autor: Cristina Rosca

România a primit în 2014, ultimul an pentru care există date publice, doar 0,3% din numărul total de turişti internaţionali sosiţi pe bătrânul continent, date ce arată încă o dată că piaţa locală este aproape invizibilă pe harta turismului european. Totuşi, cei care vin sunt mai degrabă turişti cu bugete peste medie, astfel că fiecare străin ajuns în România a lăsat circa 950 de dolari pe sejur, peste media europeană şi chiar de două ori mai mult decât media din Ungaria, spre exemplu.

„Spre deosebire de ţări precum Cehia sau Ungaria, unde cea mai mare parte a turismului se bazează pe city-break-uri în capitală, în România vorbim de două produse viabile – touringul (circuitele turistice – n.red.) şi city-break-urile, însă nu doar în Bucureşti, ci şi în alte două oraşe, precum Braşov sau Sibiu”, spune Sorin Ionescu, fondator şi director al companiei de consultanţă în domeniul hotelurilor Fivestar Hospitality.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.01.2016

 
Cuvinte cheie:
turisti
, vin
, sejur
, straini
, cheltuieli
, dispunere
, romania
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide