Companii

O fabrica de biciclete din Deva se extinde si angajeaza personal

21.04.2009, 21:49 953

Fabrica de biciclete Eurosport DHS de langa Deva va aloca aproximativ doua milioane de euro pentru constructia unei hale de productie, firma, detinuta de investitori chinezi, urmand sa faca angajari. Directorul general al Eurosport DHS, Yang Xi, a declarat ca europenii renunta la masini, in conditiile crizei economice, si folosesc mai mult bicicletele, astfel ca 70% din cele 450.000 de biciclete produse anual la Deva sunt vandute in Occident, in special in Germania. "Comenzile noastre sunt din ce in ce mai multe si mai mari si suntem nevoiti sa facem angajari, sa marim programul de lucru si sambata, care pana acum era libera", a spus Yang Xi. Cresterea comenzilor reprezinta introducerea unor ore suplimentare pentru angajati, ceea ce va insemna salarii mai mari pentru muncitori, platiti acum cu 1.000 de lei, la care se adauga bonuri de masa si transport gratuit la sediul fabricii. O bicicleta produsa la Eurosport DHS costa intre 100 si 2.000 de euro. Pe portile fabricii ies anual peste 450.000 de biciclete.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO