Companii

O reţea de peste 100 de magazine alimentare face 105 mil. euro

Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a acestui an a doua ediţie a Catalogului Francizelor din România.

Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a acestui an a doua ediţie a Catalogului Francizelor din România.

Autor: Cristina Roşca

24.11.2015, 07:00 3009

Compania maghiară CBA a intrat pe piaţa locală acum 13 ani şi a ajuns în prezent la 114 magazine în România dintre care doar două operate direct, iar restul în sistem de franciză. Compania CBA Nord Vest, care administrează brandul în România, are drept activitate comerţul cu ridicata şi amănuntul al produselor FMCG în magazinele tip cash&carry proprii şi în magazinele francizate din reţeaua CBA.

Ziarul Financiar va prezenta în următoarea perioadă o serie de afaceri din România care se extind în sistem de franciză, precizând atât costurile aferente unui astfel de business, cât şi planurile de viitor ale acestor companii. Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a acestui an a doua ediţie a Catalogului Francizelor din România.

CBA Nord Vest şi-a început activitatea într-un spaţiu de depozitare de 2.000 mp, însă în 2010 depozitul logistic s-a mutat într-o locaţie nou construită, cu o suprafaţă de 6.500 mp. Centrul logistic îşi deserveşte clienţii în mod direct atât în judeţul Satu Mare, cât şi în alte 11 judeţe: Alba, Arad, Argeş, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Harghita, Maramureş, Sălaj, Timiş şi Suceava, dispunând de un parc auto propriu, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Compania s-a extins în principal în zona de nord-vest a ţării, atât în urban, cât şi în rural, şi caută parteneri pentru Baia Mare, Timişoara, Bistriţa şi Târgu-Mureş.

Fiecare magazin CBA este operat de o firmă separată, însă în total businessul magazinelor sub acest brand a depăşit 90 mil. euro anul trecut şi merge spre 105 mil. euro în 2015, potrivit oficialilor companiei.

„Magazinele afiliate CBA Nord Vest dispun de toate drepturile şi obligaţiile stipulate în contractul de afiliere. Proprietarii magazinelor au o gestiune absolut autonomă, ceea ce înseamnă că proprietarul magazinului are dreptul de a selecta sortimentele de mărfuri în concordanţă cu preferinţele clienţilor. Magazinele afiliate au în comun cu centrul logistic activităţi de marketing şi de aprovizionare, logo-ul şi echipamentul de lucru uniform.“ Între magazine pot apărea diferenţe precum suprafaţa şi tipul acestora, programul de lucru sau modul de expunere a produselor.

„Având în vedere dezvoltarea marilor lanţuri de magazine în faţa cărora formele tradiţionale de comerţ cu amănuntul pierd teren, scopul înfiinţării societăţii a fost creşterea puterii de negociere, urmărind condiţii similare cu concurenţii internaţionali“, potrivit informaţiilor publice pe site-ul companiei.

Taxa de franciză este zero şi nu există nici redevenţe lunare sau contribuţii la bugetul de marketing al grupului. Contractele de franciză se încheie pe o perioadă de trei ani cu posibilitatea de a fi prelungite cu încă trei. Magazinele se alimentează însă de la CBA Nord Vest, care are astfel o putere mare de negociere cu furnizorii. Compania deserveşte atât magazinele din reţeaua proprie, cât şi alte câteva sute de magazine partenere, potrivit datelor de pe site-ul CBA.

Compania CBA Nord Vest administrează pe lângă magazinele CBA şi reţeaua Privat.

Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a acestui an a doua ediţie a Catalogului Francizelor din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO